”După europarlamentare când rezultatele au fost mult sub așteptări, atât PSD cât și ALDE vrea să-și arate forța, să vadă care este scorul, cum putem să ne mobilizăm. Avem trei rânduri de alegeri și fiecare partid își face propriile calcule.

În PSD întotdeauna președintele PSD și-a asumat candidatura. Prima dată am zis că voi susține alt candidat. Dar unde am mers în teritoriu mi s-a spus că este de datoria mea ca președinte să îmi asum această candidatură și să conduc spre câștig partidul.

Obiectivul este să câștigăm alegerile prezidențiale. Președintele Iohannis spunea „pas cu pas”, noi spunem „tur cu tur”. Am spus că trebuie mai întâi să intrăm în turul doi și apoi să câștigăm alegerile.

Nu se poate vorbi doar despre primul tur, PSD merge să câștige alegerile”, a spus ea la Digi 24.

Declarațiile vin după ce Biroul Politic Executiv al ALDE l-a desemnat pe preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.

Tăriceanu a susținut o conferință de presă, după desemnarea sa, în care a spus că acum în PSD „bântuie un aer defetist”, social-democraţii propunându-şi cel mult un candidat propriu care să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, spre deosebire de ALDE care îşi doreşte să câştige cursa pentru Palatul Cotroceni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații