Viorica Dăncilă a mărturisit că i s-a cerut să citească de pe foi, ceea ce a fost o greșeală pe care crede că a remediat-o între timp.
”Eu am hotărât să nu mai citesc de pe foi. Întotdeauna am vorbit liber. Atunci, într-un fel mi se spunea că trebuie să citesc de pe acele foi, ca nu cumva să uit vreun amănunt”, a declarat premierul demis, într-o emisiune la România TV
A fost o perioadă în care cred că am făcut o greşeală şi cred că acum am remediat această greşeală.
Viorica Dăncilă:
Pe de altă parte, Dăncilă a spus că vrea să plece ”cât mai repede la Palatul Victoria”.
”Eu mi-aş dori să plec cât mai repede de la Palatul Victoria, pentru că este un guvern interimar. Îmi doresc stabilitate pentru această ţară”, a declarat liderul PSD.
Viorica Dăncilă susține că își dorește să nu se mai vadă din afara țării ”aceste lucruri”.
”Îmi doresc ca românii să aibă siguranţa zilei de mâine, îmi doresc să nu se mai vadă din exteriorul graniţelor ţării aceste lucruri, dar, cum am declarat în mai multe rânduri, nu este vorba de a înlocui o persoană cu alta sau un guvern cu altul. Important este programul de guvernare”, a spus Dăncilă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro