Virgil Ianțu, 49 de ani, a mers, joi, la un centru de transfuzii sangvine pentru a dona plasmă, la o lună după ce a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus.
Cunoscutul prezentator TV s-a vindecat de COVID-19 și a dorit să-i ajute astfel pe cei care sunt bolnavi de SAR-CoV-2.
După ce a donat plasmă, Virgil Ianțu a dorit să-și împărtășească experiența cu fanii săi, rugându-i, totodată, să-i urmeze exemplul.
”Dacă e să alegeți să faceți cea mai mică faptă bună, fără efort mare, ci doar câteva ore libere, atunci vă rog să faceți un drum și să donați sânge sau plasmă, în cazul în care ați fost pozitivi”, a notat Virgil Ianțu pe Facebook.
”Cu o donație de plasmă puteți salva trei vieți. Iar cei cu grupa de sânge rară, cum se pare că am eu, RH negativ, cu atât mai mult. E nevoie mare și de una, și de alta, așa că vă rog, nu stați pe gânduri”Virgil Ianțu
Virgil Ianțu a fost depistat pozitiv pentru coronavirus la începutul lunii octombrie, dar, din fericire, realizatorul TV a dezvoltat o formă ușoară a bolii.
FOTO. Virgil Ianțu - Facebook