„Ce încercăm să facem, de asemenea, odată cu deschiderea școlilor – și în momentul acesta lucrăm la un protocol și la un set de reguli -, vom avea protocoale de testare pentru elevi, odată ce vom avea un motiv să credem că testarea este necesară într-o clasă. Dacă un elev, de exemplu, va fi confirmat cu Sars-CoV-2, atunci toată clasa va fi testată. Apoi ne uităm la măsuri pe care școlile trebuie să le respecte, măsuri de igienă și de distanțare. Ne uităm de asemenea și la testarea profesorilor, și de aceea am și urgentat sau am deschis posibilitatea pentru întreg personalul din învățământ să se vaccineze”, a spus Vlad Voiculescu la EuropaFM.

Ministrul sănătății a mai spus că cei care vor veghea la respectarea măsurilor de prevenție în unitățile de învățământ sunt cei din conducerea școlii, dar și cei din Ministerul Sănătății, DSP și Inspecția Sanitară.

Până acum aproape 50% din personalul din școli nu vor să se vaccineze, legat de acest aspect Vlad Voiculescu a spus că, mai degrabă, cadrele didactice așteaptă să vadă ce se întâmplă cu cei care s-au imunizat până acum.

„Cred că sunt foarte mulți care așteaptă să vadă ce se întâmplă, cu siguranță o parte au întrebări și caută răspuns. (…) În momentul acesta nu avem cifre care să ne demonstreze că redeschiderea școlilor ar trebui amânată”, a mai explicat ministrul sănătății.

Klaus Iohannis a anunțat în urmă cu o săptămână că școlile se vor deschide pe 8 februarie, iar cursurile se vor ține în funcție de scenariul în care se află fiecare localitate în parte. O decizie finală legată de redeschiderea școlilor va fi luată pe 2 februarie după ce se va face o reevaluare a situației pandemice.

Citeşte şi:

Cum sunt schimbați unii directori de școli cu membri ai PNL în ciuda nemulțumirilor profesorilor și părinților

Întrebările ştiinţifice ale următoarelor luni: Cât va dura protecţia oferită de vaccinul anti-COVID-19? Mai poţi să fii contagios dacă ai fost vaccinat?

UPDATE | Nicușor Dan vrea ca restricțiile din Capitală să fie relaxate cât mai repede: „Sunt pe aceeași lungime de undă cu prefectul”

În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
PARTENERI - GSP.RO
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Playtech.ro
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Observatornews.ro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Horoscop 27 februarie 2021. Racii au parte de momente neplăcute în relațiile cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 27 februarie 2021. Racii au parte de momente neplăcute în relațiile cu cei din anturajul apropiat
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
Știrileprotv.ro
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Telekomsport
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)
PUBLICITATE
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)