Vladimir Putin este foarte discret în ceea ce privește viața sa personală. Președintele rus a mărturisit, într-un interviu cu regizorul Oliver Stone, că est bunic, fiind pentru prima oară când liderul de la Kremlin abordează acest subiect.
“Sunteţi deja bunic?”, l-a întrebat Stone pe Putin în cursul unei întâlniri într-o biserică. “Da”, a răspuns Putin.
“Sunteţi un bunic bun, vă jucaţi cu ei în grădină?”, a continua Stone.
“Foarte rar, din păcate”, a răspuns liderul de la Kremlin, potrivit The Telegraph. Putin nu a spus câţi nepoţi are sau care dintre copiii săi este mamă.
De-a lungul timpului, puține detalii despre fiicele lui Putin au ajuns în presă. Acestea ar fi luat numele Katerina Tihonova şi Maria Faassen. Potrivit presei, Tihonova ar fi una dintre cele mai cunoscute dansatoare de rock'n'roll acrobatic, vicepreşedinte al WRRC şi, de asemenea, înalt oficial în federaţia naţională dedicată acestui sport. Totodată, ea ar fi căsătorită cu un om de afaceri. Maria Faassen ar fi studiat Medicina şi ar fi căsătorită cu un olandez. Presa a scris anul trecut că ea ar avea o fiică.
Programul ”The Putin Interviews”, realizat de regizorul Oliver Stone, care a fost lansat luni seară în Statele Unite de Showtime, va fi difuzat de televiziunea publică din Rusia în perioada 19 - 22 iunie. Cele patru ore de interviuri cu Vladimir Putin au fost filmate de cineastul american în decurs de doi ani.