Pe Ioana Maria Vlas am găsit-o ieri dimineaţă în biblioteca amenajată în incinta Penitenciarului Târgşor din judeţul Prahova. Îmbrăcată lejer şi fără deja celebrii săi ochelari negri, “mama FNI” a strâns în jurul unei mese câteva deţinute dornice să înveţe să scrie şi să citească. De la orele de curs ţinute de Maria Vlas puşcăriaşele se aleg cu unele cunoştinţe de limba română şi cu câteva zile câştig, care le pot scurta pedeapsa.
“Aceste femei sunt năpăstuite de soartă. Au venit aici fără să ştie să scrie, fără să aibă un Dumnezeu pe lumea asta. Aici, în spatele gratiilor, eu încerc să le împărtăşesc puţin din dragostea mea pentru scris şi pentru citit. Dacă pentru mine timpul stă în loc atunci când am de scris şi de citit, pentru ele a fost un pic mai greu. Mai întâi, au învăţat alfabetul ca să poată trece mai departe. Acum e mai bine. Au trecut trei luni şi lucrurile au început să meargă. Mă bucur să văd că pot schimba ceva în vieţile acestor femei”, ne-a declarat Maria Vlas. Întrebată dacă s-a împăcat cu ideea că judecătorii au trimis-o din nou după gratii în dosarul privind prăbuşirea FNI sau dacă ea ar mai avea ceva de spus în legătură cu acest caz în care a primit 20 de ani de puşcărie, “mama FNI” a replicat sec: “Pe limba mea sunt foarte spurcată şi mulţi ar fi deranjaţi dacă aş începe eu să vorbesc.”
A mai stat cinci ani după gratii
De la începutul lunii iunie, după ce s-a predat pentru a executa cei 10 ani de închisoare la care a fost condamnată în dosarul prăbuşirii FNI, Ioana Maria Vlas se află la Penitenciarul de Femei Târgşor-Prahova. Ea fusese eliberată din arest preventiv pe 7 aprilie 2008, după ce a stat cinci ani după gratii în arestul Direcţiei Cercetări Penale din Capitală
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!