Duran este autorul mai multor carti despre teroristul de origine saudita. Ultima sa creatie a fost lansata la targul de carte de la Frankfurt, deschis saptamana trecuta. Intr-un interviu acordat cotidianului german „Bild”, biograful lui ben Laden a analizat detaliile prezente pe caseta cu discursul teroristului, difuzata de postul de televiziune Al-Jazeera, din Qatar, imediat dupa inceperea bombardamentelor asupra Afganistanului.
Ascunzatoarea
„Pe caseta, in spatele lui Osama apare o stanca, semn clar ca teroristul s-a refugiat in munti inca inainte de inceperea raidurilor americane, probabil intr-o pestera. Astfel se explica si de ce ben Laden nu a fost nici un moment in pericol in ultimele zile. Pot afirma ca el a inventat constructia de drumuri subterane si pesteri. Sa nu uitam ca a facut avere din constructia de drumuri. Stiu sigur ca, in urma cu 15 ani, a adus din Arabia Saudita cateva sute de buldozere si excavatoare. Cunosc intentia lui, inca de cand lupta impotriva sovieticilor, de a crea o retea de drumuri si tuneluri subterane in peste 50% din teritoriul Afganistanului. Ben Laden si cei care il pazesc cunosc la perfectie miile de tuneluri si drumuri subterane”, spune Duran.
Tonul vocii
Duran: „Osama vorbeste incet, rar, simplu si clar. Asa a facut-o intotdeauna. Psihologii pe care i-am intrebat despre acest stil de discurs sunt de parere ca are acesta are darul de a hipnotiza oamenii. Astfel se explica faptul ca zeci de mii de oameni din intreaga lume au fost convinsi sa lupte pentru el si cauza lui”.
Limbajul
„In discursul sau, ben Laden alege cuvinte care pot fi intelese si de oamenii simpli. Este convins ca lumea trebuie sa fie condusa de musulmani, asa ca li se adreseaza numai lor. Prin fraza „America se teme din nord pana in sud, din vest in est” vrea sa le insufle curaj luptatorilor sai. Este o parte a propagandei sale”, sustine Khalid Duran.
Arma
„Ben Laden nu se desparte niciodata de Kalasnikov-ul sau. O putem compara cu spada din Evul Mediu. Cu aceasta arma, Osama a supravietuit 20 de ani si a devenit un erou pentru tineri”.
Sanatatea
Duran: „Ben Laden pare obosit si sleit de puteri. Din ochii lui imi dau seama ca doarme foarte putin si este stresat de faptul ca trebuie tot timpul sa se ascunda. Sufera de multi ani de o boala de rinichi, ceea ce se vede in timpul discursului sau, deoarece bea de mai multe ori apa”.
Hainele
Duran: „Osama poarta un amestec intre vestimentatia occidentala si cea musulmana. Haina imita vestimentatia americana de camuflaj. Este un obicei al sau de a se imbraca foarte simplu, pentru a le arata oamenilor sai ca este unul de-al lor. Nu pune mare pret pe turban, dar respecta o traditie din tara lui de origine, Arabia Saudita”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.