Vom putea merge fara  vize in 'State' din 2009? Comisia Europeana vrea ca Statele Unite sa elimine regimul de vize pentru toate tarile membre ale blocului european, din care face parte si Romania, pana la sfarsitul lui 2008, a declarat comisarul european pentru justitie, Franco Frattini.


‘Obiectivul nostru comun ar trebui sa fie acela de a avea cat mai repede posibil un program de eliminare a vizelor pentru cetatenii tuturor statelor membre’, a explicat comisarul italian in Parlamentul European de la Strasbourg, citat de Mediafax.

Franco Frattini a apreciat ca Uniunea Europeana ar putea ‘obtine un acord politic in cadrul summitului din iunie’, dintre UE si Statele Unite. Acest acord va trebui ulterior aprobat de statele membre si de Parlamentul European. ‘Daca vor exista negocieri, bunavointa politica de ambele parti (…), va fi posibil sa extindem programul de eliminare a vizelor inainte de sfarsitul anului’, a declarat Frattini.

Comisia Europeana a adoptat marti o recomandare care cere celor 27 de state sa autorizeze deschiderea, in numele Uniunii Europene, a negocierilor cu Washingtonul pe tema conditiilor care permit cetatenilor europeni sa calatoreasca fara vize in Statele Unite.

12 tari membre UE, printre care si Romania, continua sa fie supuse regimului de vize cu Statele Unite.


 

Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
PARTENERI - GSP.RO
Hagi și Gică Popescu, umiliți pe Arena Națională! Scene incredibile, Gică a fost elegant: "N-am o problemă"
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Playtech.ro
Ramona Olaru a divulgat SECRETUL Mykonosului. Ce fac româncele când vin miliardari cu iahtul acolo: ”Da, asta se întâmplă”
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Observatornews.ro
Moştenitorul fără chip. O avere de 200.000 de lei a fost găsită ascunsă în casa unui bărbat din Galaţi, care a murit singur. Prietenii spun că avea o fată dintr-o legătură extraconjugală
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
HOROSCOP
Horoscop 15 iunie 2021. Racii nu au acces la anumiți oameni, dar nici dacă ar avea, nu le-ar folosi la nimic
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Știrileprotv.ro
Drama finalistului de la Roland Garros. Tragedia l-a lovit cu 5 minute înainte de a intra pe teren
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)