
Familia Dragomirescu a plecat din Ploieşti imediat după evenimentele din decembrie 1989. “Tatăl meu s-a dus primul, cu un prieten, în Germania. După câteva luni am urmat şi noi (mama, fratele şi eu). Am stat 3 ani în Germania, la Freiburg, aproape de graniţa cu Franţa şi Elveţia, timp în care părinţii mei au încercat să primească dreptul de şedere acolo, dar, din păcate, pe timpul acela era foarte greu şi nu au reuşit. Cu noroc, proprietarul companiei unde lucrau ai mei în Germania, un om foarte bun, plătise un avocat în Canada să ne obţină actele acolo. Aşa că în noiembrie 1993 am plecat peste ocean, unde am devenit rezidenţi din momentul în care am aterizat”, ne-a povestit Mădălina.
Când avea 23 de ani, Mădălina l-a cunoscut pe Edwin Serrano, artist şi compozitor de salsa, originar din El Salvador, cu care s-a măritat şi cu care are o fetiţă, Angelia, acum în vârstă de două luni. La Montreal, soţul Mădălinei s-a consacrat ca producător muzical şi proprietar al celui mai mare club de salsa din metropola canadiană.
În 2002, Edwin l-a cunoscut, la New Jersey, pe Marc Anthony, prin intermediul unui amic de-al său. “Edwin şi Marc s-au împrietenit foarte repede şi ţin constant legătura. Când se întâmplă să fie în acelaşi oraş, iar Marc să aibă recital, Edwin stă mereu în culise. Din păcate, nu reuşesc să se vadă foarte des, pentru că amândoi sunt ocupaţi. Marc s-a arătat însă interesat de România, ţară de care eu i-am vorbit de fiecare dată când am avut ocazia. Chiar ne-a spus că ar vrea ca într-o zi să susţină un concert în România. Cine ştie, poate chiar vara aceasta! Noi avem posibilitatea să obţinem un preţ bun pentru aducerea lui Marc în România, pentru că tratăm direct cu el”, a povestit Mădălina Serrano pentru Libertatea.
Cei doi vor să aducă la Bucureşti, dar şi în alte mari oraşe din ţară, mai mulţi artişti latino. “Am vorbit cu Ninel Conde, cântăreaţă şi actriţă de telenovele, cu câţiva cântăreţi de reggaeton, precum Q-banito, Daddy Yankee, Don Omar. Ne-am gândit şi la DJ Henry Knowles, recunoscut ca fiind DJ-ul numărul 1 de salsa în întreaga lume, şi la Frankie Martinez, cel mai bun dansator de salsa”, a explicat Edwin Serrano.
Va veni şi Jennifer Lopez cu el?
Marc Anthony este căsătorit, din 2004, cu starul latino Jennifer Lopez, alintată de fani J.Lo. Cum cei doi amorezi sunt nedespărţiţi, românii ar putea avea şansa de a o vedea pe viu pe cea mai sexy cântăreaţă din lume în cazul în care Marc ar accepta oferta de a cânta la Bucureşti.
Născut pe 16 septembrie 1968 la New York, într-o familie de portoricani, Marc Anthony este artistul salsa cu cel mai mare succes, albumele sale fiind vândute în lumea întreagă, în peste 10 milioane de exemplare. De-a lungul carierei muzicale, Marc a fost răsplătit cu numeroase distincţii, cele mai importante fiind premiile Grammy din SUA şi America Latină.
«Îmi este ca o surioară»
Mădălina a copilărit alături de celebrul model canadian de origine română, Irina Lăzăreanu, care de-a lungul anilor a lucrat pentru cei mai mari creatori de modă din lume.

“De când suntem mici, eu şi Irina am fost foarte apropiate, îmi este ca o surioară. Am stat la ea până când am găsit un apartament. Am fost mereu împreună, ca o familie. Când mama mea a murit în 2003, mama Irinei, care era cea mai bună prietenă a părinţilor mei, mi-a spus că ea i-a promis să aibă grijă de mine şi de fratele meu ca de proprii ei copii”, ne-a explicat Mădălina.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0f7dcba53a5a64e3d20eb5f888739533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fc87c7d82bf12153bfc7222f742ecceb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/04/3973-139198-madalinaanthony.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/clarisa-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.