Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a cerut o nouă numărare a voturilor după alegerile legislative din Republica Moldova. Potrivit unei declaraţii scrise a preşedintelui moldovean, Curtea Constituţională de la Chişinău trebuie să "decidă o nouă numărare a sufragiilor exprimate în alegerile legislative" de la 5 aprilie.
"Cred că renumărarea tuturor voturilor, care se va realiza cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a procedurilor stabilite, va constitui un argument important în instaurarea stabilităţii politice, a păcii şi încrederii depline în Republica Moldova", se menţionează în solicitarea şefului statului.
Opoziţia contestă rezultatul acestor alegeri, fapt care a dus la proteste violente în capitala moldoveană.