Vot final în Parlament, pe scutirea de la plata CAS și CASS pentru firme şi amânarea timp de 3 luni a ratelor la bănci şi a plății facturilor de utilități

Comentează

Camera Deputaţilor a votat, vineri, pachetul de măsuri economice propus de PSD, în contextul pandemiei, care cuprinde scutirea de la plata CAS și CASS pentru companii şi amânarea ratelor la bănci, dar şi a plăţii utilităţilor, fără dobândă, până în luna septembrie.

Proiectele vor merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Votul din plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a fost telefonic, fiecare deputat fiind sunat pentru a-şi exprima opţiunea de vot.

Ce proiecte au fost votate

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, vineri, suspendarea plății ratelor bancare pentru persoane fizice și firme. Acestea pot fi amânate până la 9 luni, fără dobândă la dobândă şi fără comisioane.

Un alt proiect votat este amânarea plății, de către firmele afectate, a plății CAS și a contribuției asiguratorii pentru muncă, pentru 3 luni, cu eșalonarea pe 12 luni a restanțelor, fără penalități şi fără dobânzi.

Plenul Camerei Deputaţilor a mai votat amânarea plății facturilor de utilități, pentru 3 luni, fără penalități, fără dobânzi.

Este vorba de plata facturilor la apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile.

O altă măsură votată se referă la păstrarea locurilor de muncă, prin plata unei indemnizații, de către stat pentru toți angajații trimiși în șomaj tehnic.

Angajatorul depune electronic cererea pentru acordarea indemnizațiilor. O condiţie introdusă de PSD este că firmele beneficiare nu pot face concedieri pe o perioadă de 12 luni de la intrarea in vigoare a legii.

PNL respinge proiectul privind amânarea plăţii utilităţilor: Condamnaţi la faliment firmele!

Proiectul PSD privind acordarea de facilităţi fiscale, amânare şi reeşalonare de plăţi pentru operatori economici, angajaţii acestora şi persoane fizice a fost criticat, vineri, în şedinţa online a Camerei Deputaţilor, de PNL, în timp ce USR, PMP, Pro România şi UDMR l-au susţinut.

Proiectul prevede amânarea pentru 3 luni a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de către operatorii comerciali afectaţi de starea de urgenţă şi, respectiv, a plăţii serviciilor de utilităţi de către persoanele fizice vulnerabile.

Deputatul PNL Lucian Heiuş a anunţat că partidul din care face parte este împotriva acestui proiect.

"Prin această lege creaţi posibilitatea ca nimeni să nu mai plătească facturile la utilităţi. Dacă prin această lege nimeni nu va mai plăti, condamnaţi la faliment firmele care prestează servicii de utilităţi.(...) PNL nu va vota această lege", a adăugat Heiuş.

Pe de altă parte, deputatul PSD Sorin Lazăr a menţionat că PSD a iniţiat acest proiect, la care ulterior s-au alăturat USR, UDMR, Pro România şi PMP.



Deputatul USR Claudiu Năsui a afirmat că amânarea plăţii utilităţilor ar putea face un rău economiei, dacă nu se instituie o schemă prin care companiile de utilităţi să poată să se îndatoreze la bugetul stat.

Deputatul Pro România Cătălin Nechifor a afirmat că este un proiect de importanţă majoră, care "salvează familii şi instituţii în România".

Florin Roman, liderul deputaților PNL: Atacăm la CCR legile populiste scrise de Dăncilă și Andrușcă

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman a afirmat că, într-un exercițiu de populism deșănțat, PSD a promovat două proiecte de lege, referitoare la amânarea plății ratelor bancare și suspendarea plății la utilități, scrise parcă de Viorica Dăncilă și Dănuț Andrușcă.

"Braț la braț cu Marcel Ciolacu au votat și cei care vorbesc in spațiul public de valori democratice, dovadă că populismul și iresponsabilitatea nu au culoare politică. Reamintesc că peste 95% din măsuri au fost luate deja de guvern, iar majoritatea toxică a PSD și sateliții lor intra pe logica dublei reglementări, tocmai pentru a bloca guvernul să lucreze în plină epidemie de coronavirus. Se încalcă flagrant legea responsabilității fiscal-bugetare, ce obligă inițiatorii să precizeze impactul bugetar și sursa de finanțare", a transmis deputatul PNL.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
12 oct.
Trei muncitori români au fost găsiți morți într-o fosă septică, pe un șantier din Portugalia: alți 3 bărbați au scăpat cu viață
12 oct.
Franța a capturat un petrolier din flota fantomă a Rusiei în largul insulei Réunion, anunță Emmanuel Macron
12 oct.
Ungaria folosește apa de la fermele piscicole pentru irigarea terenurilor afectate de secetă
12 oct.
Atacurile Ucrainei asupra centrelor de date Yandex au redus numărul de boți pro-Kremlin, susține Zelenski: ce spun experții
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12 oct.
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
12 oct.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
12 oct.
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
12 oct.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru