Totul a pornit de la o gluma lansata de unul dintre apropiatii primarului din comuna Vetrisoaia, judetul Vaslui. Prietenul de-o viata al lui Vasile Puiu, primar si el in comuna Berezeni, l-a apostrofat in gluma la o sedinta cu primarii din Buzau pe barbatul cu nume ghinionist: “Puiule, daca vine aviara si la noi, sa stii ca din cauza ta vine.” Din vorba in vorba, din gluma in gluma, pe primarul din Vetrisoaia nu-l mai striga nimeni “Domnu‘ primar”, ci “Primarul-aviara”. Iar daca criza aviara din tara noastra nu se va incheia curand, Vasile Puiu se gandeste serios sa renunte la numele actual de familie si sa-l preia pe cel al sotiei, Miron.
La aproape o suta de kilometri de Vaslui, toata suflarea din Vetrisoaia urmareste in presa stirile despre gripa aviara, iar primaria a achizitionat deja 10 costume speciale pentru eventualitatea in care virusul ucigas va ajunge aici. “Pana acum ne-a ferit Dumnezeu de gripa aviara, desi am tremurat serios cand a izbucnit a doua oara, in centrul tarii”, recunoaste primarul Puiu. “Cea mai mare pierdere ar fi pentru pasari. Aici oamenii traiesc de pe urma pasarilor din curte. Toti avem gaini, rate, curci si daca de maine toate ar trebui omorate, nu stiu ce ne-am face”, continua barbatul de 44 de ani, aflat la primul mandat de primar.
In gospodaria primarului isi fac veacul vreo 200 de pasari, la care sotia acestuia, Reta, tine ca la ochii din cap. “Baietii mei invata amandoi la licee din Bucuresti, asa ca in fiecare saptamana trimit pachete cu mancare. Cel mic mi-a spus ca nici nu se gandeste sa manance din alta parte, pentru ca mancarea de la mine „miroase a casa””. Cadru medical, Reta Puiu nu se teme prea tare de posibilitatea izbucnirii unei pandemii de gripa aviara la om. “Am urmarit la televizor cazurile de transmitere a gripei aviare la om. In mod clar, acolo era o problema de igiena. La noi nu cred ca se poate intampla asa ceva”.
Pana la confruntarea cu pandemia de aviara insa, primarul Puiu trebuie sa faca fata ironiilor consatenilor. “Acum parca s-au mai potolit, dar cand au fost izolate focarele de aviara din centrul tarii numai „Aviara” ma strigau prin sat. Nu e deloc placut sa fii asociat cu un virus atat de periculos”. Pentru ca presiunea gripei aviare in tara noastra nu mai este atat de puternica, primarul Puiu nu a demarat procedurile de schimbare a numelui si trage nadejde ca lucrurile se vor linisti definitiv, ca sa nu fie nevoit sa renunte la numele “ghinionist”.
Vasile Puiu a pozat imbracat intr-unul dintre cele 10 “echipamente complete pentru aviara” achizitionate de primarie, pe care angajatii lui le vor folosi in cazul in care virusul ucigas va ajunge in comuna lor. Satenii spera insa ca H5N1 le va cruta pasarile din batatura, sursa lor principala de hrana.