Banca Comercială Română angajează Consilier Juridic Insolvenţă. Pentru a aplica este necesar să ai experienţă de minim 2 ani în activitatea de insolvenţă, studii superioare juridice şi să cunoşti limba engleza la nivel mediu. În rolul de consilier juridic vei acorda suport managerilor de portofoliu pentru portofoliul în insolvenţă în vederea definirii strategiei legale în ceea ce priveste procesul de recuperare a clienţilor aflaţi în proceduri legale, gestiona în mod activ, din perspectiva juridică, cazurile din portofoliul de insolvenţă alocat şi monitoriza realizarea în timp a acţiunilor şi deciziilor care au impact asupra dosarelor de insolvenţă alocate/ propunerilor de concordat preventiv. Aplică aici.
B&B Collection angajează Consilier juridic resurse umane. Candidatul ideal are minim 3 ani experienţă într-un post cu responsabilităţi similare, foarte bună cunoaştere a legislaţiei în domeniul resurselor umane, cunoştinţe operare PC/ pachet Office la un nivel avansat, capacitate de comunicare şi relaţionare foarte bune; Vei asigura din proprie iniţiativă derularea de operaţiuni specifice în domeniile de drept public şi privat în vederea apărării intereselor societăţii, vei asigura managementul juridic al resurselor umane, te vei ocupa de elaborarea şi actualizarea fişelor de post; Compania oferă oportunitatea de dezvoltare personală şi profesională într-un mediu dinamic şi un pachet salarial motivant însoţit de beneficii. Înscrie-ţi CV-ul aici.
Enel angajează Consilier Juridic. Pentru a aplica ai nevoie de o vechime de doi ani în activitatea de consultanţă juridică, să comunici excelent şi să iţi placă lucrul în echipă, să ai o atitudine proactivă şi ambiţioasă în gestionarea activităţii curente, să ai capacitatea de a-ţi asuma responsabilităţi, de a reacţiona rapid şi de a lua decizii rapide în momente critice. Printre responsabilităţi se regăsesc urmatoarele: acordarea de suport juridic cu privire la toate aspectele legate de procesul de racordare la reţelele electrice de interes public, atât în privinţa locurilor de consum, cât şi a locurilor de producere, acordarea de suport juridic în toate chestiunile specifice activităţii de distribuţie a energiei electrice precum şi în instrumentarea litigiilor specifice. Mai multe detalii.
Altex Grup România angajează Consilier Juridic. Ai nevoie de experienţă de minim 3 ani pe un post similar (obligatoriu pe achiziţii publice), excelente abilităţi de comunicare, analiză şi sinteză, bune cunoştinţe de operare PC. Vei fi responsabil de redactarea contestaţiilor, plângerilor şi clarificărilor în conformitate cu Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, actualizarea permanentă a informaţiilor referitoare la noile modificări de legislatie şi punerea acestora la dispoziţie către persoanele interesate din organizaţie, respectarea termenelor limită de predare a contractelor, impuse de către superiorul ierarhic. Aplică pe eJobs.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_2588eadf089e79bd27fc5f1747fb95e3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_31f22740f4834901b72ebce583a0f372.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3eeb8c2c1a2d211eb913407f6fa146a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_6324bcf7852d6d6e1a48b653fe9e813b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_731e7655ed3931214c5d625c867d3b2e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_614e3e84d0b44cab7831d65e490ce9dd.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_776c79e01e6ab7777ddd387124e05bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_692be220de2c62234b99e495526a69d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/05/38462502_l.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-03-at-13-17-33-e1776838828107.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/produs-vandut-kaufland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aurelian-temisan-a-lipsit-de-la-cununia-andreei-balan-cu-victor-cornea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bendeac-si-ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4ad8e4238c4cc9aca56a01dbe69abd97.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/consultari-nicusor-dan-psd-1-e1776838752626.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ziua-pamantului-2026-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/paralelea-45-interviu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oameni-vorbesc-cafenea-telefon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-computer-jocuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/granita-germano-elvetiana-in-weil-am-rhein-germania--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-north-foto-1-e1776801805521.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-imprumutata-de-ministrul-ciprian-serban-unui-sef-al-academiei-infractorilor-a-fost-vandalizata-in-2018--foto-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/prostitutie-online-shutterstock2076255256-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/artmania-festival-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/realitatea-plus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-cu-mesaj-rasist-la-meciul-rapid-universitatea-craiova--foto-cristi-preda-gsp-e1776769573552.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.