Vrei un împrumut? Mai bine pune-ţi pofta-n cui!

Comentează
Arhiva foto

Români, luaţi-vă adio de la credite în general şi în special de la cele în euro. Acesta pare să fie mesajul transmis de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, prin noile norme pe care vrea să le impună băncilor. Proiectul de regulament privind creditarea, publicat în urmă cu două zile pe site-ul BNR, i-a îngrozit nu numai pe bancheri, ci şi pe românii care îşi doreau un împrumut fie pentru nevoi personale, fie pentru cumpărarea sau construirea unei locuinţe.
Conform noilor reguli, pe lângă scurtarea perioadei de acordare a creditului a crescut şi avansul ce va fi cerut de bancă sau valoarea garanţiei. În schimb, băncile vor fi obligate, ca şi până acum, să elaboreze scenarii de risc. Interesant este că, după regulamentul BNR, la fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de îndatorare se va utiliza pentru “şocul pe curs de schimb” o depreciere de 35,5% la euro.

Creditele de consum se dau doar pe 5 ani

Creditele de consum vor putea fi luate doar pe o perioadă maximă de cinci ani, în condiţiile în care băncile acordau astfel de împrumuturi şi pe zece ani. Creditele de nevoi personale cu ipotecă se acordau şi pe 20 de ani, dar de acum vor fi tratate ca orice împrumut de consum, deci perioada maximă pe care se vor da va fi tot de cinci ani, în schimb, garanţiile aduse trebuie să fie de 133% din valoarea împrumutată. Ce înseamnă acest lucru: persoanele cu venituri mici nu vor mai putea să ia un credit, pentru că o perioadă mai mică de creditare înseamnă o rată lunară mai mare.

Creditele imobiliare în euro, cu avans de 30%

Pentru creditele imobiliare, avansul trebuie să fie mai mare. Dacă până acum băncile ajunseseră la un avans de cel puţin 10%, prin noile norme, BNR impune un avans minim stabilit la nivel naţional. Astfel, pentru creditul imobiliar în lei, avansul va fi de cel puţin 15% din valoarea imobilului, pentru cel în euro, avansul va fi de 30%, iar pentru cel în alte valute, de 40%.

Ce spun bancherii

Înainte de a fi publicat de BNR, proiectul a fost discutat cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). “Au existat discuţii, de un an încoace, între noi şi BNR. Ceea ce s-a publicat ţine mai degrabă de prudenţialitate decât de restricţionarea pe cale administrativă a creditării în valută”, a declarat, pentru Hotnews.ro, Radu Gheţea, şeful ARB. Bancherii susţin că, în urma simulărilor realizate conform noilor reglementări, o persoană va putea lua, cu acelaşi venit, un împrumut mult mai mic, mai exact, mai puţin de jumătate decât ia acum. Mai mult, analiştii cred că în situaţia în care ne aflăm acum, când creditarea este aproape blocată, măsura de limitare a creditării în valută ar trebui să se ia concomitent cu impulsionarea creditelor în lei.

Tot mai mulţi restanţieri

Restricţiile privind acordarea creditelor vin în contextul în care tot mai mulţi români rămân datori la bancă. Potrivit datelor furnizate de BNR, în primul semestru al acestui an, restanţele la credite au crescut cu aproximativ 3,3 miliarde de lei, ajungând la suma totală de 19,4 miliarde de lei. Potrivit datelor Biroului de Credit, restanţele de peste 90 de zile la creditele accesate de populaţie au crescut cu 4% în luna mai (ultimele informaţii făcute publice de Biroul de Credit), la un nou maxim istoric de 4,5 miliarde de lei.

Asta-i vestea bună!Francul a fost oprit din creştere. Ratele în moneda elveţiană scad

O veste bună însă pentru persoanele care au deja credite în franci elveţieni şi care în ultima perioadă au plătit din ce în ce mai mult la ratele lunare, în condiţiile în care moneda elveţiană a tot crescut. Banca Elveţiei a decis, la începutul săptămânii, limitarea cursului la cel puţin 1,2 franci pentru un euro.
Decizia a fost luată în urma cererilor aproape disperate ale patronatelor elveţiene care spun că întărirea puternică a francului din acest an a scumpit produsele la export, aşa că riscă să îşi închidă fabricile şi să-şi concedieze angajaţii. Luna trecută, francul ajunsese aproape de paritate cu moneda euro.
Ca urmare a anunţului Băncii Elveţiei, francul s-a depreciat cu până la aproape 10% faţă de euro, cel mai amplu declin înregistrat vreodată în raport cu moneda unică. Declinul monedei elveţiene s-a simţit şi la Bucureşti, unde de la 3,8133 de lei luni, 5 septembrie, cursul de schimb a coborât la 3,5344 de lei/franc, marţi, iar ieri, BNR a anunţat un curs d e 3,5114 de lei/ franc, o scădere de peste 30 de bani în numai două zile.
Prin limitarea cursului la 1,2 franci pe euro, moneda elveţiană nu va mai depăşi 3,55 de lei, mult sub nivelul maxim de 4,08 lei atins luna trecută. În aceste condiţii, cine are o rată la bancă de o mie de franci a plătit luna trecută chiar şi 4.000 de lei, iar de acum va achita maximum 3.550 de lei, ceea ce înseamnă o economie de circa 450 de lei în fiecare lună.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea” Marii Britanii: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală