După ce în urmă cu o săptămână ne topeam la 36 de grade, zilele acestea am dat iama în dulap după haine groase. Mercurul termometrului a coborât chiar şi cu… 20 de grade! “În nord-vest am avut maxime de 36 de grade Celsius, iar mâine (n.r. – azi) vom avea doar 15… 16 grade. În general, temperaturile de acum sunt cu zece grade mai mici decât cele normale ale perioadei”, ne-a explicat un specialist al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). De parcă asta nu ar fi fost de-ajuns, meteorologii au emis ieri o avertizare de vreme rea, valabilă până mâine. În 16 judeţe vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi, în unele zone, căderi de grindină, cantităţile de apă putând ajunge la 50 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în Oltenia şi 27 de grade în Crişana, iar cele minime se vor situa între 7 şi 17 grade.
Atenţie la boli!
Dezechilibrele termice ne pot da sănătatea peste cap în această perioadă. “Cele mai frecvente afecţiuni la care suntem predispuşi sunt cele respiratorii. Putem răci mai rău ca iarna. Sensibili la îmbolnăviri sunt copiii şi bătrânii, persoanele cu afecţiuni pulmonare şi cele cu boli autoimune”, ne-a spus dr. Laurenţiu Luca (foto), director la clinica Puls.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro