În primele ore ale dimineții în sud-estul Banatului și în sud-vestul Olteniei se vor semnala în mod local unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, astfel de fenomene urmând să se înregistreze, în mod izolat, în cursul după-amiezii în sud-vest și în zonele de deal și de munte.

Pe arii extinse în regiunile sudice și estice vremea va fi caniculară, se vor înregistra temperaturi maxime de 35-38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. În jumătatea de sud a țării local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h.

Potrivit ANM, până la ora 20:00 este în vigoare o avertizare Cod galben de caniculă şi intensificări ale vântului, valabilă în 19 judeţe şi în municipiul Bucureşti. Zonele aflate sub avertizarea Cod galben cuprind: municipiul Bucureşti şi judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu.

În Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 28 și 33 de grade Celsius în Transilvania și în Maramures, 30-35 de grade în Banat și în Crișana, 32-37 de grade în Oltenia, Muntenia și vestul Dobrogei și 30-35 de grade în estul Dobrogei și în Moldova.

Ad placeholder

În București, vremea va fi caniculară după orele amiezii, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 36 și 38 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 20 de grade (caracterizând nopți tropicale), urmând a se încadra între 20 și 22 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul temporar va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50-55 km/h.

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
Laura Codruța Kovesi se MĂRITĂ, cu o condiție. Iubitul de la SPP a cerut...
PARTENERI - PLAYTECH
Laura Codruța Kovesi se MĂRITĂ, cu o condiție. Iubitul de la SPP a cerut...
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
Ies la iveală detalii terifiante! Celebra balerină, dezmembrată şi dizolvată în acid sulfuric. Poliţia are un suspect
Telekomsport
Ies la iveală detalii terifiante! Celebra balerină, dezmembrată şi dizolvată în acid sulfuric. Poliţia are un suspect