„Este încă departe să ne putem pronunţa şi să spunem cum va fi vremea de Paşti şi de 1 Mai, dar având în vedere estimările Centrului European pentru următoarele două luni de primăvară, se anticipează, din punct de vedere al regimului de temperaturi, două luni mai reci decât în mod obişnuit şi cu precipitaţii ceva mai bogate faţă decât ar fi obişnuit în această perioadă. Asta înseamnă că este posibil să avem zile în care temperaturile să înregistreze valori mai coborâte decât data din calendar, dar şi zile în care se înregistrează temperaturi deosebit de ridicate”, a spus directorul executiv al ANM, potrivit Mediafax.
Elena Mateescu a mai spus că, pe măsură ce ne vom apropia de data de 12 aprilie sau de 1 mai, meteorologii vor putem aprecia cu exactitate cum va fi vremea.
Întrebată ce înseamnă „mai rece”, Elena Mateescu a explicat că dacă în luna aprilie se vorbeşte de temperaturi medii de 9,3 grade, este posibil să se înregistreze valori sub această medie, în toată ţara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.