PROGNOZA METEO pentru MIERCURI
ÎN ŢARĂ-Vremea se va menţine rece, local geroasă dimineaţa şi noaptea. În regiunile sud-estice vor fi înnorări, iar mai ales după-amiaza şi noaptea, pe spaţii restrânse va ninge slab, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Dobrogea, sudul Moldovei şi Bărăgan, unde vitezele la rafală vor depăşi temporar 50…60 km/h, precum şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 şi 5 grade, iar cele minime între -14 şi -3 grade, mai coborâte în depresiuni, până spre -22 de grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, izolat se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
LA BUCUREŞTI-Vremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în partea a doua a intervalului, când vor fi condiţii să ningă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -9…-7 grade. Dimineaţa şi noaptea este posibil să se formeze ceaţă.
PROGNOZA METEO pentru JOI
LA BUCUREŞTI-Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor, iar cerul, variabil în prima parte a zilei, va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 3…5 grade, iar cea minimă de -7…-5 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.