Evitând ostentativ să dea un răspuns acuzaţiei, cu probe, că a fraudat grosolan votul la Legea pensiei, preşedinta Camerei Deputaţilor a lansat, cu ton de ţaţă, fumigena unei presupuse negocieri PSD-PDL. Unii liderii (care anume?!) social-democraţi, susţine Anastase, fluturând un mail semnat de o prăpădită de funcţionară a Parlamentului, ar fi acceptat ca – pentru 127 de miliarde de lei vechi alocaţi de Boc primăriilor pesediste – să nu blocheze legea. Două observaţii: 1) E caraghios să-ţi imaginezi că astfel de negocieri implică amestecul unei secretare. Dar dacă totuşi se demonstrează că aşa stau lucrurile, Ponta trebuie să se trezească din reverie. 2) E deosebit de grav dacă rezerva financiară guvernamentală ar putea fi folosită de Boc pentru asemenea trocuri mizerabile pe seama nevoiaşilor. S-ar confirma că nivelul corupţiei trece dincolo de nori.

P.S.: Aflăm că fostul preşedinte francez Jaques Chirac va fi judecat, peste câteva luni, pentru corupţie. Când era primar al Parisului, a angajat pe bani publici 21 de clienţi politici, în sinecuri de tăietori de frunze la câini. Altă ţară, altă justiţie, altă democraţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.