Liderul Chinei, Xi Jinping, lansează o ultimă amenințare către Taiwan, înainte de alegerile organizate pe insulă în ianuarie

 42 comentarii
Arhiva foto

„Reunificarea” Taiwanului cu China este „inevitabilă”, a afirmat din nou liderul chinez Xi Jinping într-un discurs rostit marți, potrivit CNN, reiterând poziția Beijingului cu privire la insula autonomă, înainte de alegerile cruciale de luna viitoare.

Liderul Chinei a amintit taiwanezilor, care se îndreaptă spre urne pe 13 ianuarie, că Beijingul este determinat să ducă la bun sfârșit „reunificarea” cu insula în prezent autonomă.

„Realizarea reunificării complete cu patria mamă este un curs inevitabil al dezvoltării, este justă și ceea ce dorește poporul. Patria mamă trebuie și va fi reunificată”, a declarat Xi Jinping în discursul care a marcat cea de-a 130-a aniversare a nașterii fondatorului Republicii Populare Chineze, Mao Zedong.

Preluarea controlului asupra Taiwanului este o promisiune făcută de mai multe ori de Xi, unul dintre cei mai puternici lideri ai Chinei de la Mao încoace. Dar ultima declarație capătă o semnificație deosebită acum, cu doar câteva săptămâni înainte de un vot prezidențial critic în Taiwan.

Alegerile urmează unor ani de tensiuni sporite, în condițiile în care Beijingul și-a intensificat presiunea militară, politică și economică asupra insulei.

Sub conducerea președintei Tsai Ing-wen, Taiwanul și-a consolidat relația cu Statele Unite. Tsai nu mai candidează, dar succesorul ei, vicepreședintele Lai Ching-te, conduce în sondaje și este detestat în mod deschis de oficialii chinezi.

Lai devansează alți doi candidați - Hou Yu-ih, din partea partidului Kuomintang și Ko Wen-je, din partea Partidului Popular din Taiwan -, care sunt văzuți drept favorabili unor relații mai strânse cu Beijingul.

Partidul Comunist Chinez susține că Taiwanul este parte a teritoriului său, deși nu l-a controlat niciodată. Oficialii chinezi afirmă că urmăresc o „reunificare” pașnică, dar nu au exclus posibilitatea de a folosi forța pentru a prelua controlul asupra insulei.

„(Trebuie) să promovăm dezvoltarea pașnică a legăturilor dintre cele două maluri ale strâmtorii și să împiedicăm în mod hotărât pe oricine să separe Taiwanul de China în vreun fel”, a declarat Xi în discursul său de marți, într-un avertisment aparent voalat nu doar pentru Taipei, ci și pentru Washington.

Taiwanul a devenit în ultimii ani una dintre cele mai complicate probleme în relațiile dintre SUA și China. În timpul unui summit desfășurat luna trecută la San Francisco, Xi i-a spus președintelui american Joe Biden că „reunificarea” Chinei cu Taiwanul „nu poate fi oprită”, potrivit Ministerului chinez de Externe.

În august 2022, când președinta de atunci a Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, a fost găzduită de Tsai în timpul unei vizite în Taiwan, China a înconjurat insula timp de câteva zile cu exerciții militare ample și a întrerupt comunicarea militară la nivel înalt cu forțele armate americane.

Canalele de comunicații militare au fost redeschise abia săptămâna trecută, după mai mult de un an de diplomație.

SUA mențin o relație neoficială cu Taiwanul și susțin, la mod declarativ, politica „o singură China”.

În același timp, Washingtonul nu a recunoscut niciodată oficial pretențiile Beijingului asupra insulei cu 23 de milioane de locuitori. De asemenea, SUA sunt obligate prin lege să ofere insulei mijloacele militare necesare pentru a se apăra singură.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (42)
  • Avatar comentarii

    Claudea 27.12.2023, 09:57

    Doar atat. Cand incep alegerile, in orice tara.

  • Avatar comentarii

    Vale25 27.12.2023, 09:59

    Ăsta este un alt nebun!!!

  • Avatar comentarii

    Vale25 27.12.2023, 09:59

    O ia pe urmele lui Putin!!!

  • Avatar comentarii

    mica 27.12.2023, 10:00

    Asta se ia și el după Putin și vrea și el război.

  • Avatar comentarii

    Vale25 27.12.2023, 10:00

    Nu le mai ajunge puterea!!! Nenorociții ăștia, dictatori, sunt mereu in centrul conflictelor!!!

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
12:20
Sute de mii de copii rămân abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!