În ultima vreme, Oana Zăvoranu e asaltată cu telefoane de foştii colaboratori ai emisiunilor “Oana Zăvoranu Show” şi “Judecata de apoi”. Aceştia îi cer disperaţi să îi ajute pentru că nu şi-au primit salariile. “Mă sună persoane care au fost implicate în cele două emisiuni ale mele pe care le-am făcut cu Mamitzu să-mi spună că nu şi-au primit nici până azi banii. Nu e normal ca oamenii aceia, care au lucrat, să nu-şi încaseze lefurile. Am descoperit că Monica Mihai, directoarea de la Mamitzu, i-a adus lui Diaconescu facturi pentru lucruri inexistente. Cei de la Mamitzu sunt nişte hoţi. Voi vorbi şi cu Dan Diaconescu, să le intentăm proces pentru înşelăciune”, a declarat Oana.

Diaconescu a primit facturi-fantomă?

De cealaltă parte, Monica Mihai se apără, susţinând că a plătit colaboratorii, însă doar parţial. “Eu nu am cum să fur de la Dan Diaconescu, deoarece am contracte cu el pentru fiecare emisiune pe care o produc. Conform actelor semnate, eu îmi primesc banii în luna următoare difuzării emisiunilor. Dar colaboratorii mi i-am plătit, parţial, din alte surse. Până la sfârşitul lunii voi primi şi restul de bani, din care voi achita diferenţele”, ne-a declarat Monica Mihai

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.