Microbuzele electrice sunt de tipul Karsan e-Jest şi au fost achiziţionate cu fonduri europene, în urma parteneriatului dintre Primăria municipiului Galaţi și Primăria comunei Vânători.

„În premieră, microbuze electrice la Galaţi. Continuăm pe linia unui transport modern şi nepoluant. Aceste microbuze electrice sunt destinate comunei Vânători şi vor asigura legătura cu municipiul Galaţi. Este un câştig pentru comunitate, după ce am asigurat deja o flotă nouă de mijloace de transport în oraş. Vorbim de un total de 167 de mijloace de transport noi şi moderne pe care le-am achiziţionat în ultimii ani”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Microbuzele, cu o capacitate de 22 de pasageri, au motor BMW și sunt dotate cu un sistem avansat de asistenţă a şoferului, iar climatizarea este asigurată printr-un sistem dotat cu pompă de căldură eficient şi eco-friendly atât vara, cât şi iarna.

De asemenea, acestea sunt echipate cu un sistem de informare audio-video, cu panou interior de informare a călătorilor şi unitate audio pentru anunţurile vocale, sistem de supraveghere video intern-extern şi echipamente pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi.

Încărcarea microbuzelor electrice se va realiza prin intermediul a 10 puncte de încărcare priză tip 2, montate pe staţiile de încărcare lentă de 22 kW fiecare.

Valoarea contractului câştigat în urma licitaţiei publice de compania Karsan Otomotiv Sanayii Ve Ticares AS este de 12.306.750 de lei fără TVA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.