Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a fost purtată de preoți, în procesiune, pe principalele artere ale municipiului Suceava, circulația rutieră în municipiu fiind aproape blocată.

Zeci de mii de credincioși, în procesiune pe străzile Sucevei

Procesiunea a început în jurul orei 12.00, iar credincioșii au urmat racla cu moaştele sfinte pe un traseu care a inclus bisericile Învierea Domnului, Domniţelor, Sfântul Gheorghe (Mirăuți), Sfântul Dumitru, Sfântul Nicolae, Catedrala Naşterea Domnului și biserica Naşterea Maicii Domnului.

Credincioșii au aruncat spre raclă flori de sânziene, iar mulți s-au îngrămădit să atingă racla cu sfintele moaște.

Zeci de mii de credincioși, în procesiune pe străzile Sucevei

După procesiune, o parte dintre credincioși a revenit la Mănăstirea „Sf.Ioan cel Nou de la Suceava” pentru a participa la masa oferită cu prilejul hramului mănăstirii.

Sfântul Ioan cel Nou este protectorul municipiului Suceava, iar domnitorul Alexandru cel Bun a adus în anul 1402 moaştele acestuia la Suceava.

Citește și: Povestea spusă „fără teamă sau favoruri” a familiei de români cu care The New York Times a lovit în Trump. Tatăl lui “Baby Constantin” are două condamnări în Franța și este cercetat pentru violență într-un dosar penal la Râmnicu-Vâlcea. Mama a spus că a fost sterilizată forțat în România, deși cererea scrisă cu mâna ei e la Spitalul Județean

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.