„Majoritatea rănilor suferite sunt fracturi, leziuni şi contuzii”, a explicat oficialul jamaican, precizând că pasagerii au fost „serios zguduiţi” de accident.
Un avion al companiei American Airlines, care efectua o cursă Miami-Kingston, s-a prăbuşit şi s-a rupt în două, aseară, în cursul aterizării, în condiţii de ploaie puternică.
Accidentul cursei 331 s-a produs pe aeroportul internaţional Norman Manley din Kingston, la ora locală 22.00 (miercuri, 05.00, ora României). Patruzeci de pasageri au fost răniţi în urma accidentului, potrivit ministrului jamaican al Informaţiei, Daryl Vaz. Răniţii au fost spitalizaţi la Kingston, a precizat ministrul.
Avionul Boeing 737, care transporta 148 de pasageri şi şase membri ai echipajului, a fost accidentat când a ieşit de pe pistă, în momentul în care încerca să aterizeze, potrivit companiei americane. American Airlines refuză pentru moment să speculeze cu privire la cauzele accidentului.
Un pasager a declarat că aparatul Boeing 737 a aterizat normal şi că pasagerii chiar au aplaudat în acel moment, dar că apoi avionul nu a reuşit să se oprească pe pistă.
„Apoi s-a auzit un zgomot puternic”, a afirmat el. „Atunci când au căzut măştile de oxigen (pasagerii) şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. Au mai observat şi că structura avionului a început să cedeze”.