Problema mediului inconjurator e luata din ce in ce mai serios in SUA, chiar si de marii afaceristi, care au inceput sa nu se mai gandeasca doar la profit. Este cazul Bancii Nationale a Americii, care va ridica cel mai inalt zgarie-nori ecologic din lume, la doi pasi de celebra piata Times Square.


Cladirea, care va fi construita numai din materiale reciclabile, va gazdui mii de birouri. Investitia se ridica la un miliard de dolari, iar turnul va fi gata in anul 2008. Compania de constructii Durst Organization este cea care a castigat licitatia pentru ambitiosul proiect, care trebuie sa fie gata de inaugurare foarte repede, la sfarsitul anului 2008. Astfel, mii de constructori vor ridica, in doar doi ani, un zgarie-nori de 365 de metri inaltime si 54 de etaje. Turnul va fi al doilea ca inaltime din New York, dupa faimoasa Empire State Building. Materialele de constructie vor fi in totalitate reciclabile sau chiar reciclate, de baza fiind otelul, sticla si aluminiul.


Vor munci 7.000 de oameni


Deoarece sponsorul principal este Banca  Nationala a Americii, aceasta va detine aproape jumatate din incaperile turnului. Pentru constructia acestuia, vor fi angajati peste 7.000 de muncitori calificati si specialisti.


Oaze pe acoperis


Pe acoperisul eco-turnului compania Durst va “infiinta” o adevarata oaza, cu plante-gigant si copaci exotici,  loc care va reduce impactul razelor solare asupra etajelor superioare. Si mai socant este faptul ca eco-turnul in sine va fi o centrala-gigant, care isi va produce singur energia electrica, prin utilizarea unei turbine care va functiona cu vant, si care va fi capabila sa produca energie de 4,6 megawati. In plus, turnul e dotat cu o unitate de inmagazinare a aerului cald, ce este transformat in aer rece pentru instalatiile de aer conditionat. Eco-turnul dispune si de un sistem unicat de reciclare a apei de ploaie, avand capacitatea de a ”curata” un milion de litri de apa zilnic.


La baza turnului va fi reconstruit celebrul teatru “Henry Miller”, respectand stilul georgian al cladirii originale ridicate in 1918


In cifre


– Un miliard de dolari investitie totala
– 7.000 locuri de munca 
– 3.000 de oameni care vor lucra in cladire 
– Primul certificat de recunoastere mondiala a unei cladiri complet ecologice


Sectiune din turn


– Geam izolant care mentine temperatura stabila si ajuta la economisirea energiei
– Structura din fier si otel, materiale reciclate provenite  din cladiri demolate din New York
– Dispozitiv care transforma aerul cald in aer rece
– Fereastra translucida
– Structurile metalice ale usilor si ferestrelor vor fi numai din aluminiu
– Podeaua va fi incalzita si racita datorita sistemelor de climatizare ultraperformante
– Apa de ploaie va fi reciclata 100%
– Cisterne pe patru niveluri care ajuta la economisirea energiei
– Depozite de apa, la baza turnului, care pot contine peste un milion de litri
– Apa este adunata in recipiente gigant situate pe acoperis


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.