Un zid gigantic vechi de 7.000 de ani a fost descoperit în largul regiunii Bretania, Franța: „Nu îmi venea să cred”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O descoperire arheologică subacvatică remarcabilă a fost făcută recent în largul coastei Bretaniei, Franța. Potrivit publicației britanice BBC, o echipă de arheologi marini francezi a găsit un zid masiv subacvatic, datând din jurul anului 5000 î.Hr. Această structură ar putea fi legată de o societate din epoca de piatră a cărei dispariție sub apele în creștere ar putea fi originea unui mit local despre un oraș scufundat.
Cuprins:
Cea mai mare construcție subacvatică descoperită în Franța
Zidul, cu o lungime de 120 de metri, este cea mai mare construcție subacvatică descoperită vreodată în Franța. Arheologii cred că acesta ar fi putut fi fie o capcană pentru pești, fie un dig de protecție împotriva creșterii nivelului mării.
Structura a fost descoperită lângă Ile de Sein, la extremitatea vestică a Bretaniei. În momentul construcției, zidul ar fi fost situat pe linia țărmului, între marcajele de maree înaltă și joasă. În prezent, se află la nouă metri sub apă, deoarece insula s-a micșorat considerabil de-a lungul timpului.
Zidul are o lățime medie de 20 de metri și o înălțime de doi metri. La intervale regulate, scafandrii au găsit pietre mari de granit - sau monoliti - care ies în evidență deasupra zidului în două linii paralele.
Zidul cântărește 3.300 de tone
Se crede că acești monoliti au fost inițial plasați pe stânca de bază, iar zidul a fost construit în jurul lor folosind plăci și pietre mai mici. Dacă ipoteza capcanei de pește este corectă, liniile de monoliti ieșiți în evidență ar fi susținut și o „plasă” făcută din bețe și crengi pentru a prinde pești în timpul refluxului.
Cu o masă totală de 3.300 de tone, zidul trebuie să fi fost opera unei comunități stabile semnificative. Faptul că a rezistat 7.000 de ani demonstrează că a fost o structură extrem de solidă.
„A fost construit de o societate foarte structurată de vânători-culegători, de un tip care a devenit sedentar când resursele permiteau. Sau a fost făcut de una dintre populațiile neolitice care au sosit aici în jurul anului 5000 î.Hr”, a eplicat arheologul Yvan Pailler.
Monolitii care formează baza zidului sunt similari - dar anteriori - faimoșilor menhiri care punctează peisajul Bretaniei și sunt asociați cu cultura neolitică.
Potrivit lui Pailler, ar fi putut exista o transmitere a cunoștințelor privind extragerea, tăierea și transportul pietrelor între vânătorii-culegători mezolitici mai vechi și agricultorii neolitici nou-veniți.
Cum a fost descoperit zidul
Zidul a fost descoperit după ce geologul local Yves Fouquet a studiat hărțile de adâncime subacvatice realizate cu cea mai recentă tehnologie radar. «Chiar în largul Sein am văzut această linie de 120 de metri care bloca o vale subacvatică. Nu putea fi naturală», a declarat el pentru ziarul Le Monde.
Arheologii au făcut prima explorare în vara anului 2022, dar au trebuit să aștepte până în iarna următoare - când algele muriseră - înainte de a putea cartografia zidul în mod corespunzător.
Într-un articol publicat în International Journal of Nautical Archaeology, autorii emit ipoteza că situri precum acesta ar putea sta la originea legendelor locale bretone despre orașe scufundate. Un astfel de oraș pierdut - Ys - se credea că se află în Golful Douarnenez, la doar câțiva kilometri spre est.
„Este probabil ca abandonarea unui teritoriu dezvoltat de o societate foarte structurată să se fi înrădăcinat adânc în memoria oamenilor”, se afirmă în articol.
„Submersiunea cauzată de creșterea rapidă a nivelului mării, urmată de abandonarea structurilor de pescuit, a lucrărilor de protecție și a siturilor de locuire, trebuie să fi lăsat o impresie durabilă”, mai menționează articolul din revista științifică.
