Drumul care face legătura între municipiul Braşov şi staţiunea Poiana Braşov va fi consolidat, după ce, duminică, o porţiune din zidul de sprijin al acestui drum s-a surpat.
Primăria Braşov a anunţat, luni, că va demara de urgenţă procedurile pentru efectuarea lucrărilor de consolidare, până atunci semnalizând zona pentru evitarea producerii de accidente.
Duminică, o porţiune de 14 metri din zidul de sprijin al drumului spre Poiana Braşov s-a surpat în zona kilometrului 7, conform Primăriei Braşov.
„Primăria a semnalizat zona, pentru evitarea accidentelor, iar odată cu hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență vor începe și lucrările de consolidare”, a transmis Primăria condusă de Allen Coliban.
Foto: Primăria Brașov