De Camelia Diaconu,

Potrivit legii, publicarea zilelor libere de peste an se face înainte de data de 15 ianuarie a anului respectiv. Astfel că, Guvernul va publica toate zilele libere acordate, conform Codului muncii, fără a putea pe parcursul anului să revină asupra datelor cu ordonanțe de urgență.

În felul acesta, predictibilitatea zilelor libere va fi în favoarea angajaților deoarece își vor putea planifica vacanțele din timp.

Când sunt sărbători legale în 2020

În anul 2020, există 15 zile libere legale, declarate prin lege, până în momentul de față. Din cele 15 zile libere legale, 11 zile pică în timpul săptămânii.

Lista cu toate restricțiile care vor fi ridicate de la 1 iunie. De luni, ieșirea din localitate se face fără declarație
Recomandări
Lista cu toate restricțiile care vor fi ridicate de la 1 iunie. De luni, ieșirea din localitate se face fără declarație
 

Pe 20 decembrie, Guvernul a decis ca și ziua de 3 ianuarie 2020 să fie liberă.

Ce zile libere legale au fost până acum în 2020

  • 1 ianuarie – Anul Nou – zi liberă sărbătorită miercuri;
  • 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou – zi liberă sărbătorită joi;
  • 24 ianuarieZiua Principatelor Române (Mica Unire) – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 17 aprilie – Vinerea mare – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 19 aprilie – Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 20 aprilie – A doua zi de Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită luni;
  • 1 mai – Ziua Muncii – zi liberă sărbătorită vineri;

Ce zile libere au mai rămas în 2020

  • 1 iunie – Ziua Copilului – zi liberă sărbătorită luni;
  • 7 iunie – Rusalii – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 8 iunie – A doua zi de Rusalii – zi liberă sărbătorită luni;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului – zi liberă sărbătorită sâmbătă;
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei – zi liberă sărbătorită luni;
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României – zi liberă sărbătorită marți;
  • 25 decembrie – Crăciunul – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun – zi liberă sărbătorită sâmbătă
Tragedia celor 100.000 de decese COVID din SUA a arătat nu doar cum au eșuat autoritățile, ci cum au fost cel mai grav loviți oamenii defavorizați
Recomandări
Tragedia celor 100.000 de decese COVID din SUA a arătat nu doar cum au eșuat autoritățile, ci cum au fost cel mai grav loviți oamenii defavorizați
 

Calendar zile libere 2020 pentru fiecare lună

Zile libere ianuarie 2020

Zile libere ianuarie 2020. În ianuarie 2020 sunt 3 zile libere de la stat

Zile libere februarie 2020

calendar zile libere februarie 2020

Zile libere martie 2020

calendar zile libere martie 2020

Zile libere aprilie 2020

Zile libere aprilie 2020. În aprilie 2020 sunt 3 zile libere de la stat

Zile libere mai 2020

Zile libere mai 2020. În mai 2020 este o zi liberă de la stat

Zile libere iunie 2020

Calendar zile libere iunie 2020. În iunie 2020 sunt 3 zile libere de la stat

Zile libere iulie 2020

calendar zile libere iulie 2020

Zile libere august 2020

Zile libere august 2020. În august 2020 este o zi liberă de la stat

Zile libere septembrie 2020

calendar zile libere septembrie 2020

Zile libere octombrie 2020

calendar zile libere octombrie 2020

Zile libere noiembrie 2020

Zile libere noiembrie 2020. În noiembrie 2020 este o zi liberă de la stat

Zile libere decembrie 2020

Zile libere decembrie 2020. În decembrie 2020 sunt 3 zile libere de la stat

Cine beneficiază de zile libere legale?

Trebuie amintit faptul că nu toate sărbătorile legale pică în timpul săptămânii, iar la anumite zile libere 2020, anumiți lucrători pot fi chemați la serviciu, în funcție de domeniul în care activează. Sunt medii de lucru în care activitatea zilnică nu poate fi întreruptă (unități sanitare, alimentație publică), iar în acest caz, prevederile nu se aplică.

Costi Rogozanu explică de ce să ne ferim de „vrăjelile” lui Viktor Orban și ale lui Klaus Iohannis. Ce ne învață Miklós Bánffy și Liviu Rebreanu despre Ardeal
Recomandări
Costi Rogozanu explică de ce să ne ferim de „vrăjelile” lui Viktor Orban și ale lui Klaus Iohannis. Ce ne învață Miklós Bánffy și Liviu Rebreanu despre Ardeal
 

Angajații care lucrează în zilele libere legale vor fi compensați cu timp liber în următoarele 30 de zile ori pot beneficia de un spor la salariu.

Calendar zile libere 2020
Calendar zile libere 2020

Câte zile lucrătoare sunt în fiecare lună – calendar zile lucrătoare 2020

  • Ianuarie 2020 – 20 zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Februarie 2020 – 20 zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Martie 2020 – 22 zile lucrătoare – 176 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Aprilie 2020 – 20 zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Mai 2020 – 20 zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Iunie 2020 – 20 zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Iulie 2020 – 23 zile lucrătoare – 184 ore de muncă pentru norma întreagă;
  • August 2020 – 21 zile lucrătoare – 168 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Septembrie 2020 – 21 zile lucrătoare – 168 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Octombrie 2020 – 22 zile lucrătoare – 176 ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Noiembrie 2020 – 20 zile lucrătoare – 160 de ore de muncă pentru norma întreagă;
  • Decembrie 2020 – 21 de zile lucrătoare – 168 de ore de muncă pentru norma întreagă.

Total zile lucrătoare în anul 2020 – 251 zile.

Calendar vacanțe pentru elevi – structura anului școlar 2019 – 2020

Cursuri semestrul I (15 săptămâni) – luni, 9 septembrie – vineri, 20 decembrie 2019.

  • 26 octombrie – 3 noiembrie 2019 – vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare.
  • 21 decembrie – 12 ianuarie 2020 – vacanță de iarnă.

Cursuri semestrul al II-lea (20 de săptămâni) – luni, 12 ianuarie – vineri, 3 aprilie 2020;

  • 4 aprilie – 21 aprilie – vacanța de primăvară;
  • Cursuri – miercuri, 22 aprilie – vineri, 12 iunie;

13 iunie vacanța de vară – până la data la care se va stabili începerea școlii în septembrie.

Calendar Școala altfel – se desfășoară în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020 – pe o perioadă de 5 zile lucrătoare, la decizia școlii.

Calendar nunți 2020

Când nu se fac nunți în anul 2020

  • Nu se fac nunți în toate zilele de post de peste an;
  • Nu se fac nunți în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora;
  • Nu se fac nunți în săptămâna lăsatului sec de carne – 23 februarie – 29 februarie;
  • Nu se fac nunți în Postul Sfintelor Paști – 01 martie – 19 aprilie;
  • Nu se fac nunți în Săptămâna Luminată – 20 aprilie – 26 aprilie;
  • Nu se fac nunți în Postul Sfinților Petru și Pavel – 15 iunie – 28 iunie;
  • Nu se fac nunți în Postul Sfintei Mării– 1 august – 15 august;
  • Nu se fac nunți în Postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie;
  • Nu se fac nunți în perioada de la Crăciun până la Bobotează – 25 decembrie – 6 ianuarie.

Zile de post și posturi în 2020

  • Miercurile și vinerile de peste an, în afara celor cu dezlegare;
  • Ajunul Bobotezei – 5 ianuarie;
  • Postul Sfintelor Paști – 2 martie – 18 aprilie;
  • Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 15 iunie – 28 iunie;
  • Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 august;
  • Postul Adormirii Maicii Domnului – 1 august – 14 august;
  • Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie;
  • Postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie.

Vezi și Calendar Ortodox 2020, ca să fii la curent cu toate sărbătorile religioase din acest an.

Citeşte şi:

Structura anului școlar 2019-2020. Cursurile se reiau în septembrie

Calendar ortodox 2020 – sărbători religioase din fiecare lună, zile de post și dezlegare la pește

După Marica, un alt fotbalist a fost prins de soţie cu amanta într-o cameră de hotel
GSP.RO
După Marica, un alt fotbalist a fost prins de soţie cu amanta într-o cameră de hotel
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși