Defilarea tradițională călare, cunoscută sub numele de „Coborârea Junilor în Cetate”, care adună zeci de mii de brașoveni și turiști, are loc duminică,  începând cu ora 11.00. 

Cele șapte grupuri de Juni din Șcheii Brașovului, îmbrăcați în costume tradiționale și călărind mândri pe traseul Piața Unirii – Piața Sfatului – Pietrele lui Solomon, reînvie un ritual vechi.

Astfel, aproximativ 200 de juni călare vor defila duminică pe străzile istorice ale Brașovului.

Potrivit tradiției, parada simbolizează forța comunității românești din Brașovul vechi și este descrisă ca o împletire spectaculoasă de „elemente de mit, rit, ceremonial și magie”, potrivit site-ului primăriei din Brașov.

„Fiecare eveniment al Junilor începe sau se termină cu „Hora Junilor” şi aruncarea buzduganului. Hora Junilor are un specific aparte şi prin tradiţionalitatea cu care a fost păstrată şi transmisă din generaţie în generaţie, dar şi prin unicitatea ei, fiind o horă neîncheiată, ce se joacă spre stânga”, mai aflăm din aceeași sursă.

În plus, Piața Sfatului și Pietrele lui Solomon vor găzdui spectacole de muzică pop, rock și folclorică.  Atmosfera va fi completată de târguri gastronomice și de artă meșteșugărească.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

După ce Junii Brașovului vor defila, atmosfera în oraș va fi animată de concerte în Piața Sfatului, pe scenă vor urca invitați precum Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Anghel și Orchestra „Plaiuri Transilvane”.

În paralel, la Pietrele lui Solomon, unde tradiția se transformă într-o adevărată sărbătoare câmpenească, participanții se pot bucura de grătare, spectacole și atmosfera autentică întreținută de formația Ardelenii.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.