Ziua Armatei Române. Ce manifestări vor avea loc azi și de ce coincide cu ziua Regelui Mihai

Comentează

Ziua Armatei Române se serbează în fiecare an la 25 octombrie, pentru a sărbători această zi din anul 1944, când armata română a eliberat Transilvania de Nord de sub dominația horthystă.Tot azi, Regele Mihai ar fi împlinit 97 de ani. Ce legătură există între ziua regelui și cea a armatei?Pe 25 octombrie 1944, Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române, a decis să pornească ofensiva împotriva Ungariei în 25 octombrie pentru a-i face astfel un cadou Regelui Mihai I de ziua sa de naștere.

Regele Mihai

Din 1959, după retragerea trupelor sovietice din țară, s-a decis ca 25 octombrie să devină Ziua Armatei.

Ce ceremonii vor avea loc azi

Ziua va fi sărbătorită, anul acesta, printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane de pe teritoriul naţional, ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români.Între orele 09.00-16.00, la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" şi la sediul Serviciului Muzicilor Militare din Bulevardul Iuliu Maniu va avea loc Ziua Porţilor Deschise.Între orele 10.00-13.00, la Instanţele Militare - Curtea Militară de Apel Bucureşti din Şoseaua Progresului se va desfăşura Ziua Porţilor Deschise (prezentarea de către magistraţi militari-judecători şi grefierii de instanţă a  istoricului şi specificului activităţilor Instanţelor Militare).de la ora 15.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut este programată o ceremonie militară de depunere de coroane, jerbe şi buchete de flori, ceremonii de înmânare şi de decorare a Drapelelor de Luptă ale unor structuri, ceremonie de schimbare a gărzii.O ceremonie similară este programată la ora 9.00, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial şi la Monumentul Eroilor Genişti - Leu.În Parcul Carol, între orele 11.00 şi 18.00 va avea loc un miniconcert de muzică de fanfară susţinut de către Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul", spectacol folcloric în care îşi vor da concursul membrii Ansamblului artistic al Armatei, expoziţii (tehnică şi echipamente militare, standuri instrucţie şi de promovare a carierei militare, standuri de carte, fotografie etc.).Joi seară, de la ora 19.00 se va desfăşura o ceremonie de retragere cu torţe, pe itinerarul Monumentul Ostaşului Necunoscut, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" din Bulevardul Timişoara.Anul trecut, Ziua Armatei a fost serbată tot cu fast.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește