Constituire şi aderare la grup criminal infracţional, trădare prin transmitere de secrete şi chiar spionaj economic. Acestea sunt acuzaţiile pentru care fostul ministru al economiei Codruţ Şereş şi fostul ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor Zsolt Nagy au ajuns, alături de alţi înalţi funcţionari şi oameni de afaceri cu evidente interese în privinţa informaţiilor privilegiate din domeniul economic, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti. După 5 ani de anchete şi procese (n.r. – DIICOT a demarat acest dosar în 2009), Şereş a primit în primă instanţă o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare, iar Nagy a fost condamnat la 5 ani de carceră, tot cu executare. Decizia finală o vor afla însă astăzi, din partea judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, după ce înainte de Crăciun le-au ascultat pledoariile prin care şi-au susţinut nevinovăţia, vor hotărî dacă foştii demnitari de rang înalt vor merge sau nu la puşcărie în următorii ani. l

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.