Andra, acuzată că a „stâlcit imnul” la meciul România-Elveția. Reacția vedetei

 29 comentarii

Andra a cântat live, pe stadionul național, imnul României, înainte de meciul dintre România și Elveția. 50.000 de oameni au intonat, alături de celebra artistă, „Deșteaptă-te, române!”, a cărei interpretare a fost impresionantă.

Aflată pe podium, Andra Măruță a adus emoția în inimile tuturor celor aflați pe Arena Națională, dar și în fața televizoarelor. Se pare că artista chiar le-a purtat noroc tricolorilor, care au câștigat partida cu scorul de 1-0.

Andra, acuzată că a stâlcit imnul național

După ce a interpretat imnul național, Andra a scris despre acest moment emoționant pe rețelele de socializare.

„Cântarea imnului României pe un stadion cu peste 50.000 de suporteri este o onoare imensă! Am fost o parte din cea mai puternică voce a serii, iar sentimentul de a striga împreună «Hai România» este absolut extraordinar!”, a scris soția lui Cătălin Măruță pe Instagram.

De asemenea, Andra a precizat că s-a simțit foarte fericită că a avut ocazia să cânte imnul alături de suporteri.

„Bucuria de a cânta imnul României alături de cei mai adevărați suporteri este pur și simplu de neegalat! Împreună formăm cea mai puternică voce de susținere a echipei noastre”, a mai scris artista pe rețeaua de socializare.

Deși majoritatea internauților au felicitat-o pentru interpretarea sa, au existat și guri rele, care au găsit ceva de comentat.

„Se vede că te-a șlefuit Costi Ioniță, astfel nu ai fi stâlcit imnul zicând «croiește-ți altă soarte»”, a comentat o persoană.

Andra nu a vrut să lase lucrurile nelămurite, așa că i-a răspuns acesteia în comentarii. Citește continuarea pe Unica.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (29)
  • Avatar comentarii

    costin1984 22.11.2023, 16:44

    Dar cu ce a greșit. Oricum mi-e mi sa făcut pielea de găină in fața televizorului!!

  • Avatar comentarii

    ssLazio 22.11.2023, 17:03

    Parca e, totusi, mai bine decat sa-l fi auzit pe Marcel Pavel.

  • Avatar comentarii

    sarivisionyahoo.com 22.11.2023, 17:06

    Ce clușeu!Dar chiar numai pe zuza asta ati gasit o?

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 22.11.2023, 17:45

    Nu au pentru ce sa o critice ,Andra e o artista desavirsita cu o voce de aur

  • Avatar comentarii

    Narcisu 22.11.2023, 19:00

    Eee ,se mai întâmplă,doar nu vrei sa iei mi de euro chiar așa ușor ,că la manele..

ALTE ȘTIRI
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
07:53
Războiul nuclear și inteligența artificială ar putea aduce sfârșitul omenirii până în 2100, arată The Lancet
07:49
Cât costă un litru de benzină și motorină, duminică, 11 octombrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:45
Fructul pe care un cercetător în longevitate îl mănâncă în fiecare zi: ajută la reducerea riscului de boli cronice și demență
07:40
Atac sângeros al rebelilor Houthi asupra Aeroportului din Riad: cel puțin 12 morți și peste 300 de răniți. Donald Trump ia în calcul o intervenție a SUA
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Avocado, înainte de recoltare, în Mexic Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...