Cum se va calcula media elevilor la educație fizică și sport

Proiectul prevede extinderea utilizării catalogului electronic în toate şcolile care dispun de infrastructura necesară, cu respectarea prevederilor privind tipărirea, înregistrarea şi arhivarea acestuia la finalul anului şcolar. Astfel, se elimină sintagma „unităţi-pilot” care folosesc catalogul electronic, potrivit Digi24.

În ceea ce privește mediile elevilor care participă la orele de educaţie fizică şi sport pe o perioadă determinată, acestea vor putea fi încheiate pe baza a minimum două note/calificative, indiferent de perioada în care copiii au fost scutiţi de la sport. În forma actuală, calcularea mediei este condiţionată de obţinerea a minimum două note/calificative „anterior perioadei de scutire”. 

În ce condiții vor fi obligați elevii să se transfere la alte specializări

Proiectul de lege pus în consultare publică se referă şi la stabilirea obligativităţii de transfer la alte profiluri/specializări, dacă nu obţin minimum media 6 la disciplina principală de specialitate pentru profil/specializare, pentru:

  • elevii de la clasele cu profil artistic sau sportiv;
  • elevii de la clasele cu specializările muzică, coregrafie şi arta actorului;
Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”
Recomandări
Dorin Tudora, directorul CONPET, plătit cu 14.000 de euro lunar. Și-a prelungit mandatul printr-un șiretlic legal: „Nici n-am reușit să procesez informația”
  • elevii de la clasele cu specializările arte vizuale, arte plastice, arte decorative, arhitectură, arte ambientale, design, conservare-restaurare bunuri culturale. Aceștia trebuie să obțină minimum media 6 la toate disciplinele practice de specialitate.
  • elevii de la clasele cu profil pedagogic. Aceștia trebuie să obţină la sfârşitul anului şcolar medii anuale de cel puţin 6 la disciplinele limba şi literatura română/limba şi literatura maternă, matematică/aritmetică şi la disciplinele pedagogice de profil. 

Ministerul Educaţiei a anunțat că modificările se vor aplica de anul şcolar viitor.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.