Are 27 de ani, este femeie în toată regula, și spre surprinderea tuturor, vine la cântări însoțită de mama sa. Elena Nușa Brumă, mama vedetei manelelor și muzicii de petrecere Laura Vass s-a hotărât să nu-și mai lase fetița neconsiliată, altfel riscă să-i rămână odorul nemăritat.
Așa că s-a mutat la București pentru a verifica personal, la fiecare eveniment unde Laura este invitată, dacă fiica sa știe să folosească libertatea pe care o are.
Fosta ”fetiță teribilă” a manelelor, care făcea furori pe când cânta la 15 ani alături de Sorinel Copilul de Aur, a abandonat mai mulți ani o muncă bănoasă și a dat renumele său în muzica de petrecere pentru o relație amoroasă adolescentină care i-a adus multă suferință, depresie din care tot mama sa a reușit să o scoată.
În ochii doamnei Elena Nușa Brumă, nu contează că fiica sa cântă de mica nesupravegheată de părinți și nici nu o interesează dacă fiica sa crede că e un lucru rușinos să vii cu părinții la ”chelmeze” . Pe mama sa, care, de asemenea, a rămas singură- soțul și fiul său fiind plecați în Marea Britanie, la lucru- nu o deranjează atât de mult cât o deranjează faptul că fiica sa, pe numele din buletin Laura Rebeca, e singură-singură de patru ani de zile și s-a gândit să ia măsuri.