Prințul Harry a afirmat că regretă profund că nu a vorbit despre modul în care l-a afectat moartea mamei sale, prințesa Diana, decât în urmă cu trei ani. Avea numai 12 ani când aceasta a murit tragic într-un accident de mașină la Paris, în 1997, și nu a vorbit despre acest lucru până la vârsta de 27 de ani.

Harry a făcut comentariile despre moartea mamei sale în timp ce discuta cu fotbalistul Ferdinand, a cărui soție a murit de cancer anul trecut. ‘‘Știi, eu chiar regret că nu am vorbit despre asta”, a spus Harry, în timp ce fostul jucător al echipei Manchester United, tată a trei copii, a remarcat că și fiii săi vor trece prin aceleași etape prin care a trecut prințul, așa încât a apreciat drept foarte util să împărtășească din experiența acestuia.

„Este normal să suferim, dar din moment ce vorbim despre acest lucru nu este o slăbiciune. Slăbiciune este să nu recunoaștem că avem o problemă și să nu facem nimic pentru a o rezolva”, a spus prințul în timpul acestui eveniment, pe care l-a considerat o ocazie de a sublinia faptul că oricine, chiar și personalități ”imperturbabile” din lumea sportului, poate suferi de probleme de sănătate mintală la fel ca toți ceilalți, inclusiv membri ai familiei regale.

Prințul Harry a creat organizația „Heads Together” împreună cu fratele său, prințul William, și soția acestuia, Kate Middleton, pentru a lupta împotriva prejudecăților din jurul bolilor mintale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.