Pe numele său Cezar Cristea, cel care a făcut parte din”Morometzii”, una din primele formații de hip-hop apărute pe la noi, întoarce priviri oriunde se arată în public, barba sa lungă fiind parcă făcută din blana câinilor săi de vânătoare, doi setteri englezi. În ultimii ani 1Q s-a ocupat mai mult de teatru grație prieteniei cu actrița Anca Sigartău, piese în care a jucat dar a compus și muzică.

EXCLUSIV/ Chiar dacă la televizor ori pe scenă nu mai apare, 1Q Sapro se dovedește vedetă pe stradă

1Q Sapro se dovedește vedetă pe stradă

EXCLUSIV/ Chiar dacă la televizor ori pe scenă nu mai apare, 1Q Sapro se dovedește vedetă pe stradăÎn alți ani, 1Q Sapro a atins performanța să fie cel mai solicitat solist în campanii electorale, grație melodiilor sale protestatate, cu mesaje civice, amintim ”România, trezește-te”, ”Lasă-te de furat”, ”Nu mai da șpagă”, ”Alianța maro”,  ori ”Îmi pare rău Pinocchio” (ultima fiind o piesă cu dedicație pentru Victor Ponta).

Sapro, acesta și-a descoperit vocația de actor în serialul ”Spitalul de Demență”  difuzat de Pro Tv dar și în colaborările sale cu fostul grup umoristic Distractis.  A jucat în piesa” Poveste de cartier”, ”Transit”, ”Două liniuțe” și, mai nou, ”Cum m-am lăsat de gândit”, după cartea lui Hannes Stein, piesă pună în scenă de regizorul Bogdan Muntean.

 

CITESTE SI EXCLUSIV/Cel mai mare regret al lui Christian Sabbagh. „Astăzi nu mai există acea simplitate”

EXCLUSIV/ Chiar dacă la televizor ori pe scenă nu mai apare, 1Q Sapro se dovedește vedetă pe stradă

EXCLUSIV/ Chiar dacă la televizor ori pe scenă nu mai apare, 1Q Sapro se dovedește vedetă pe stradă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.