În ciuda faptului că Iulia Vântur are o relație extrem de apropiată cu părinții ei, aceștia nu au fost până acum niciodată în India, țară în care fosta prezentatoare de televiziune s-a mutat de câțiva ani. Însă, părinții Iuliei Vântur urmează să facă acest pas și să meargă în țara iubitului fiicei lor, starul bollywoodian Salman Khan. Informația a fost dată chiar de prezentatoarea Cerbului de Aur de anul acesta, în cadrul unei conferințe de presă de la eveniment, potrivit wowbiz.ro.

Se pregătește o întâlnire de gradul zero în India. Iulia Vântur își duce părinții în țara iubitului ei, Salman Khan
„Dacă tot am ajuns în țară, vreau să stau puțin și cu părinții mei. Îi ador, ei sunt totul pentru mine”, a spus Iulia Vântur în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Brașov.
„Până acum, părinții mei nu au ajuns în India. Însă, eu am încercat să fiu alături de ei mereu, vorbim zilnic la telefon sau prin Skype. Totuși, în curând, vor veni să mă vadă acolo, în țara în care mă simt foarte bine, așa am hotărât”, a mai precizat vedeta.

Se pregătește o întâlnire de gradul zero în India. Iulia Vântur își duce părinții în țara iubitului ei, Salman Khan

Iulia Vântur are 38 de ani. A fost prezentatoare de știri și a moderat show-uri de succes precum Dansez pentru tine și Ferma Vedetlor, de la Pro TV. De câțiva ani, Iulia Vântur s-a mutat în India, acolo unde are o carieră ca model, actriță și cântăreață.   În plan personal, Iulia Vântur a avut o relație cu muzicianul Marius Moga, iar de ceva timp se spune că ar trăi o poveste de dragoste cu starul bollywoodian Salman Khan. Iulia Vântur a prezentat Festivalul Cerbul de Aur 2018, de la Brașov, alături de actorul Italian Gabriel Garko.


Citește și: VIDEO. Dragnea, despre atacul Gabrielei Firea: ”Încerc să îi înțeleg nemulțumirea, dar e prea mult ca un prefect să devină subiect de discuție de trei ore în CExN”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.