Actriţa Marion Cotillard a devenit mamă. Aceasta şi partenerul său, actorul şi regizorul fancez Guillaume Canet, care au o relaţie de zece ani, au devenit părinţi pentru a doua oară, actriţa aducând pe lume o fetiţă, potrivit contactmusic.com.

Actriţa Marion Cotillard a devenit mamă de fetiță

Cuplul s-a întâlnit în timpul lucrului la filmul din 2003 „Love Me If You Dare” şi mai au împreună un băiat de cinci ani, Marcel. Actriţa în vârstă de 41 de ani a anunţat că este însărcinată în luna septembrie într-o postare pe reţeaua Instagram, în care i-a adus cuvinte de laudă partenerului său cu care este de 10 ani. „În urmă cu mult timp, am cunoscut bărbatul vieţii mele, tatăl fiului meu şi al copilului pe care îl voi avea. El este iubitul meu, cel mai bun prieten şi singurul de care am nevoie”, a scris actriţa. Unele surse sugerau că Jolie ar fi fost nefericită cu privire la relaţia soţului său cu Marion, care juca rolul soţiei lui Pitt în filmul de război.

Actriţa Marion Cotillard s-a văzut implicată, peste noapte, într-un scandal uriaş. Franţuzoiaica este dată ca principală „vinovată” a divorţului dintre Brad Pitt şi Angelina Jolie, deoarece, spun gurile rele, ar fi avut o aventură cu celebrul actor, chiar pe platourile de filmare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.