Astăzi, Adela Popescu ar fi trebuit să-și boteze cel de-al treilea copil, însă din cauza faptului că a fost depistată pozitiv cu COVID-19, evenimentul a fost anulat. Soția lui Radu Vâlcan a postat o fotografie cu o jucărie pe care a primit-o din partea celei care organiza petrecerea micuțului Adrian.

„Pentru că astăzi trebuia să-l botezăm, dar am anulat din cauza îmbolnăvirii mele, Ivona ne-a trimis asta”, a scris Adela Popescu pe una dintre rețelele de socializare.

Vedeta nu a anunțat momentan când a reprogramat evenimentul. Adela Popescu se află acum acasă, fiind infectată cu noul coronavirus.

Soția lui Radu Vâlcan a adus pe lume cel de-al treilea copil pe 11 iulie, într-un spital privat din București. „Băiețelul nostru a venit pe lume să ne arate că el face mai mult ca zece fetițe. Și face! Că e minunat, a luat nota 10, are 3,620 kg și s-a născut după o agonie de aproape patru ore. Eu nu mă mai satur să îl pup, să îl miros și să îi povestesc despre năzdrăvanii de frățiori ce îl așteaptă acasă”, declara vedeta la scurt timp după ce a născut.

adela-popescu-a-anulat-botezul-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Adela Popescu are COVID-19

Joi, Adela Popescu a lipsit de la „Vorbește lumea” și a anunțat că a fost depistată pozitiv cu COVID-19. Din fericire, starea de sănătate a vedetei nu este gravă și încearcă pe cât posibil să-și protejeze bebelușul.

„M-am simțit rău, așa că am făcut testul COVID, care, din păcate, a ieșit pozitiv. Acum umblu cu mască prin casă, pentru a proteja bebelușul. Ceilalți doi băieți sunt la bunici. Îmi pare rău că nu sunt acolo cu voi, însă timp de două săptămâni ne vom vedea în această ipostază. Urma să fac vaccinul, dar am așteptat să treacă o perioadă după naștere”, a declarat soția lui Radu Vâlcan ieri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.