Adevărul despre câștigătoarea "IUmor" a ieșit la iveală. Maria Popovici și iubitul ei sunt actori, iar cei doi au dezvăluit amănunte incredibile despre relația lor. Se pare că tânăra s-a schimbat total după ce a câștigat cei 20.000 de euro.
Adevărul despre câștigătoarea "IUmor" a fost spus chiar de iubitul acesteia, Alexandru Minculescu. Bărbatul a spus despre femeia din viața lui, că s-a schimbat complet după ce a câștigat premiul.
"De exemplu, până să câştige emisiunea asta, ea îmi pregătea în fiecare dimineaţă micul dejun. De când a câştigat nu mai, gata!", a spus amuzat Alexandru Minculescu, iubitul ei. "Acum pur şi simplu îl am la mână. Îl am la mână cu absolut orice vreau eu. Îi zic: Bă, nu ştiu, mi se pare că eu am câştigat cei 20.000 de euro", a recunoscut şi Maria Popovici pentru Antena Stars.
Momentul câștigătoarei din Marea Finală i-a impresionat pe fanii emisiunii, care s-au înghesuit să trimită sms-uri cu numele Mariei, iar după contabilizarea preferințelor, simpatica domnișoară a intrat în posesia unui cec de 20.000 de euro. La final, câștigătoarea a declarat: „O să-mi împart banii cu prietenul meu pentru că-l iubesc foarte mult”, a declarat Maria, de la IUmor.
Maria Popovici a câștigat IUmor și a decis deja cu cine va împărți banii. După un rege, iUmor trebuia să aibă și o regină, anunță Antena 1. Prestația de senzație i-a făcut pe telespectatori să o voteze pe Maria Popovici drept marea câștigătoare a sezonului al doilea.