Recent, în presă s-a scris că Ana Morodan ar fi fost dată afară de la Antena Stars, după ce ar fi venit la filmări sub influența băuturilor alcoolice. Fosta concurentă de la „Asia Express” neagă că acest lucru s-ar fi întâmplat și spune că filmările pentru emisiunea sa continuă.

„Nicio televiziune nu te ține dacă nu există audiențe. Prin urmare, noi filmăm în continuare. Cine poate să creadă așa ceva? Puteți să întrebați producătorii, puteți să îi întrebați pe cei de la Antenă? Este exclus așa ceva.

Mai am de filmat două episoade pentru acest sezon. În luna august avem pauză, iar apoi filmăm pentru sezonul doi din septembrie. Dacă primeam vreun avertisment, nu cred că îmi reînnoia nimeni contractul”, a declarat Ana Morodan, aflată la Amsterdam, pentru Fanatik.

Contesa digitală susține că se aștepta la răutăți de când a devenit celebră, însă în niciun caz nu a venit la filmări sub influența băuturilor alcoolice.

„Nu sunt un om tocmai comod. Da, mai pun gura pe un gin tonic sau o șampanie, dar e o minciună ce s-a spus. Cineva poate să creadă multe despre mine, însă ăsta e adevărul. Nu am primit nicio avertizare. Chiar a doua zi când a apărut informația m-am văzut cu producătorul meu și ne-am amuzat pe seama asta”, a mai explicat Ana Morodan.

Când șeful Poliției Capitalei nu spune adevărul: 33 de accidente grave au provocat șoferii băuți în București și 3 au făcut șoferii aflați sub influența drogurilor
Recomandări
Când șeful Poliției Capitalei nu spune adevărul: 33 de accidente grave au provocat șoferii băuți în București și 3 au făcut șoferii aflați sub influența drogurilor
ana-morodan-2-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Celebritate, antreprenor şi „contesă digitală”, Ana Morodan este unul dintre primele personaje care şi-au construit marca personală în online, transformând-o apoi în locomotivă de imagine pentru businessurile ei. Fără prejudecăţi, şcolită pentru avocatură şi menită pentru modă şi spectacol, aceasta şi-a construit reputaţia de a avea un punct de vedere mereu diferit şi extravagant.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
GSP.RO
„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Playtech.ro
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Câți bani a putut să dea mama Geta ca dar la nunta fiicei ei. Cum a reacționat Culiță Sterp, după ce s-a deschis cutia
Viva.ro
Câți bani a putut să dea mama Geta ca dar la nunta fiicei ei. Cum a reacționat Culiță Sterp, după ce s-a deschis cutia
Podul din România care se termină în câmpul de porumb. O comună a asfaltat drumul, cealaltă l-a lăsat din pământ şi cu gropi
Observatornews.ro
Podul din România care se termină în câmpul de porumb. O comună a asfaltat drumul, cealaltă l-a lăsat din pământ şi cu gropi
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Știrileprotv.ro
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Cum arată astăzi și unde se află adevărata casă de pe bacnota de 10 lei. Se poate vizita
FANATIK.RO
Cum arată astăzi și unde se află adevărata casă de pe bacnota de 10 lei. Se poate vizita
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Orangesport.ro
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Horoscop 6 octombrie 2022. Peștii ar bine să țină cont de vocea ghidului lor interior, care astăzi este mai limpede și mai puternică
HOROSCOP
Horoscop 6 octombrie 2022. Peștii ar bine să țină cont de vocea ghidului lor interior, care astăzi este mai limpede și mai puternică
Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit
PUBLICITATE
Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit