EXCLUSIV/ Anca Pandrea spune totul despre testamentul său! Cui va rămâne casa și ce obligații va avea noul proprietar

Comentează

Anca Pandrea spune totul despre testamentul său. Actrița nu are nici o rudă care ar putea-o moșteni atunci când ea nu va mai fi. Așadar... cui vor rămâne casa și celelalte lucruri agonisite?

Anca Pandrea pleacă din țară

Atât Anca Pandrea, cât și regretatul Iurie Darie, și-au dorit mult să aibă un copil împreună. Ar fi fost fructul iubirii lor, care pentru actriță nu s-a stins nici după dispariția celui cu care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții . Nu a fost să fie, însă.Din cauza unui chiuretaj făcut în epoca comunistă, actrița nu a mai putut avea copii. Astfel că acum, nu are nici o măcar o rudă care să o moștenească atunci când ea nu va mai fi.Anca Pandrea locuiește într-o casă primită de la bunica sa, chiar în buricul Capitalei, acolo unde a stat și Iurie Darie. La câțiva ani de la moartea actorului, ea își manifesta intenția de a lăsa averea sa moștenire unei finuțe pe nume Simina.

“Pe lumea cealaltă nu voi lua nimic cu mine şi am vorbit cu Iura să îi lăsam casa şi tot ce am strâns într-o viaţă finuţei noastre, Simina. Mi-am scris deja testamentul şi urmează să merg la un notar să îl înregistrez”, declarase la un moment dat Anca Pandrea.

Lucru care nu s-a întâmplat însă. Și nici nu se va întâmpla, pentru că Anca Pandrea s-a răzgândit!

“Inițial, vorbisem să-i las casa finuței noastre. Au trecut însă ceva ani. M-am tot gândit eu: cum să poată să aibă grijă de Iura? Când eu nu o sa mai fiu, vreau ca cineva să poată avea grija de locul unde doarme Iura si unde o să dorm și eu. Nu era civilizat să-i las dau o greutate pe umeri”, a declarat actrița pentru Libertatea.

Tablourile lui Iura să rămână neatinse

Anca Pandrea are tot mai multe probleme de sănătate în ultima vreme și o perioadă a fost dependentă de inhalator, așa că e conștientă că trebuie să grăbescă procesul de alegere a unui moștenitor. Două condiții pune pentru persoana care va primi casa: prima este cea despre care vorbea mai sus, și anume, să aibă grijă de locul său de veci și al lui Iurie Darie, iar a doua, să nu se atingă de tablourile lui Iura, de pe pereți. Mai precis, acestea trebuie să rămână pe pereții casei indiferent de cine va locui acolo!

“Cine va accepta testamentul trebuie să-și ia acest angajament în fața lui Dumnezeu și să-l respecte, iar tablourile lui Iura, desenele lui, să rămână la locul lor, în camera noastră”, a mai spus ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Parteneri
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
14:10
Doi români au primit 17.000.000 de dolari în SUA pentru o afacere care transformă comentariile de pe internet în vânzări
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește