EXCLUSIV/ Viața Ancăi Pandrea depinde de un aparat medical. ”Fără el risc oricând să mor în somn”

Comentează

Actrița are de tras din cauza problemelor de sănătate. Din cauza unei insuficiențe pulmonare, Anca Pandrea e dependentă de inhalator.

De când a rămas singură, după ce Iurie Darie s-a stins din viață într-o zi de noiembrie, actrița a ajuns de mai multe ori pe mâna medicilor.

A fost internată în spital, și în urma unor investigații amănunțite, i-au fost descoperite mai multe probleme de sănătate. De atunci, Anca Pandrea e dependentă de inhalator. Fără acesta, ea riscă să-și piardă viața, motiv pentru care actrița și-a cumpărat, recent, un aparat nou, performant, care să o ajute la respirație.

”Am insuficiență pulmonară și cardiacă. În fiecare dimineață, am nevoie de inhalator. Sunt depedentă de el. Risc să mor în somn. Mi-am luat unul nou, de care aveam mare nevoie”, a mărturisit aceasta pentru Libertatea.

Anca Pandrea ne-a deschis uşa casei sale, cu câteva zile înainte de Revelion, şi, sfâşiată de durere, ne-a povestit despre Iura al ei, despre petrecerile de neuitat pe care le făceau împreună. Acum, deşi iubitul ei a părăsit această lume, actriţa nu poate renunţa la obiceiurile pe care le aveau de Sărbători, aşa că, deşi va fi singură acasă, va pregăti masa tot pentru două persoane. <h2>O să servească ciorbă de perişoare</h2> Actriţa ne-a arătat serviciul de masă al familiei, care are o poveste aparte: "Voi pregăti masa pentru mine şi pentru copilul meu drag (n.r. - Iurie Darie). Nişte prieteni din Viena m-au chemat să petrec Revelionul la ei. Dar nu mă lasă sufletul să plec şi să-l las singur pe Iurişca al meu. Vreau să stau aici, cu el, în casa asta unde am locuit împreună 26 de ani", ne-a spus Anca, printre lacrimi. Iar meniul este cel preferat al lui Iurie Darie: "O să avem ciorbă de perişoare, sarmale, salată de boeuf, pe care mi le-a pregătit buna mea prietenă Silvia. Serviciul de masă l-am primit la cununia cu primul meu soţ, balerinul Turi Ştefan". După divorţ, Anca şi-a oprit supiera, vasul pentru spălat mâinile şi câteva farfurii.

Chiar dacă în ultimul timp nu a mai fost internată, Anca Pandrea nu stă prea bine cu sănătatea.

”Am probleme și cu spatele. Din cauza durerilor de la mijloc, am început procedurile cu parafină și cu ultrasunete. Merg cam în fiecare zi, timp de două ore”, a mai spus aceasta.

A intrat în... post

Actrița s-a decis și că este timpul să țină post, cu ocazia Crăciunului. Acest lucru, spune ea, o ajută și să-și îmbunătățească sănătatea.

”Țin tot postul de Crăciun. Este bun și pentru sănătate. La ultimele analize, mi-au ieșit cam mari trigliceridele, dar și ureea și colesterolul. Nu mai mănânc nici carne, nici lactate”, a mai spus aceasta.

Și, una peste alta,  week-endul trecut, actrița a avut ceva emoții cu centrala casei. ”Am simțit miros de gaz. Am sunat imediat să vină cineva să-i facă un control. Ieșeau gaze”, a povestit Anca Pandrea.

CITEȘTE ȘI:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
22:01
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Vasile Iuga
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
22:11
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
21:53
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
23:54
România a suferit al patrulea eșec consecutiv în Liga Națiunilor, 0-1 cu Suedia
23:19
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
23:16
Un student i-a spus decanului „boss”, afirmă o profesoară, după ce președintele le-a cerut cadrelor didactice să petreacă mai mult timp pe rețelele sociale
23:01
Comisia Europeană urmăreşte „foarte îndeaproape” un posibil focar de ciumă în Rusia. Prima reacție a Kremlinului
TRENDING
21:02
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
21:50
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
22:00
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
21:01
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”