Apariția unei noi sarcini în familia Serea-Sînă este doar o chestiune de timp, întrucât protagoniștilor le place atât de mult rolul de părinți, încât sosirea unui nou bebeluș în viața lor ar fi o bucurie nemărginită.
“Da, ne mai dorim și al șaselea copil. Poate o să vină cât de curând, nu știm”, a declarat, pentru Libertatea, Anca Serea. În prezent, cel mai mic membru al familiei este Moise, care are 1 an și 9 luni, iar cel mai mare este David, care este deja adolescent. Din relația cu afaceristul Filip Poplingher, Anca Serea are 2 urmași: David și Sarah, iar din mariajul cu artistul Adrian Sînă, oficializat in noiembrie 2015, după câțiva ani de relație, familia s-a completat cu alți 3 membri: Noah, Ava și Moise. Surprinzător pentru multă lume, dar îndrăgostiții își doresc în continuare copii.
Ea și Adrian Sînă nu și-au făcut un plan legat de numărul moștenitorilor, ci consideră că nașterea unui copil este o binecuvântare.
“Nu ne oprim. Până când o să putem să facem, o să facem, pentru că și copiii își doresc și noi ne iubim foarte mult. Copiii aduc foarte multă bucurie”, ne-a mărturisit Anca Serea.
În ciuda faptului că este mamă a 5 copii, vedeta și-a revenit spectaculos după fiecare sarcină și naștere, reușind să aibă o siluetă de adolescentă.
Zilele trecute, Anca Serea a primit din partea copiilor solicitarea explicită de a mai avea un frate sau o surioară. Iar gașca urmașilor Serea Sînă are șanse foarte mari de a se mări cât de curând, întrucât și fiul ei adolescent și-a exprimat clar punctul de vedere pe această teamă.
“David mi-a spus chiar aseară: Nu aș vrea ca Moise să crească mare și poate te mai gândești să mai faci un copil!”, a declarat, pentru Libertatea, Anca Serea.
În aceste condiții, se pare că Moise își va pierde cât de curând statutul de mezin al cuplului Adrin Sînă – Anca Serea, o data cu apariția unui nou prichindel în familie.
Citeste si: Anca Serea face fitness pentru a-și menține silueta. “Mă ajută să îmi dozez energia”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/11/7e8cca11ae9139ab651208eec4327b11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/11/5e143f14eee05e625b464209606fa743.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/11/676db85e3e96a1ac67ca2b5bf8c8421d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/10/b4c3a42d9f25f052e72e002c0f23f5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/11/24585ffcf3f944c16ccbabc611167b3d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/09/9ba679a0871c18e802778404a345a2ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/06/bfb32cc860da26b6f0416de7339c613e.jpg)