La scurt timp după ce au transmis un comunicat în care își anunțau despărțirea, au apărut informații cum că Anda Adam l-ar fi dat afară pe Victor din casa în care locuiau împreună de câțiva ani buni. La rândul său, prezentatorul TV s-ar fi conformat, și-ar fi strâns bagajele și ar fi părăsit reședința pe când solista se afla la un concert.
Voluptoasa blondă a decis ieri să rupă tăcerea în legătură cu aceste zvonuri și să lămurească situația. Conform declarațiilor făcut la Happy Hour, solista nu l-a dat afară din casă pe fostul iubit, iar decizia despărțirii au luat-o împreună.
”E ceva intim. Am stabilit împreună să facem acest pas. Nu a plecat el şi nu l-am dat eu afară. Mama e primul om pe care l-am anunţat de despărţire. Mi-a spus să fiu puternică. Nu i-a picat prea bine. Au fost cei mai frumoşi şase ani din viaţa mea”, a declarat Anda la Happy Hour.
Victor Slav și Anda Adam s-au cunoscut în urmă cu 6 ani, în cadrul emisiunii „Dansez pentru tine”. De-a lungul timpului au apărut nenumărate zvonuri conform cărora cei doi s-ar fi despărțit, însă aceștia le-au infirmat de fiecare dată. Cea mai recentă „bârfă” pe tema unei separări a fost acum o lună. Atunci Anda s-ar fi plâns de faptul că iubitul ei nu lasă prosoapele din baie așa cum își dorește ea, adică împăturite în două și așezate la linie pe suport. La scurt timp, Victor a parat râzând aceste zvonuri, spunând că nu există astfel de discuții între ei. Însă iată că totuși nu iese fum fără foc, Anda și Victor anunțând că nu mai formează un cuplu.
Citește și: Uite ce a făcut Anda Adam după despărțirea de Victor Slav! FOTO  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Zodiile care dau lovitura de sărbători, Lux și opulență, își schimbă stilul de viață după un câștig impresionant
FANATIK.RO
Zodiile care dau lovitura de sărbători, Lux și opulență, își schimbă stilul de viață după un câștig impresionant
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI