Anda Adam va petrece Sărbătorile de iarnă alături de soțul ei, Sorin, și de fetița lor, Evelin, care a venit pe lume la sfârșitul lunii noiembrie. Și, pentru ca bucuria să fie și mai mare, va fi primul Crăciun, din ultimii zece ani, petrecut și alături de mama ei, Angelica.
„Anul acesta vom sta acasă de Crăciun, în familie, cu Evelin și cu mama mea, care vine din America să fim în formulă completă de Sărbatori. Nu am mai petrecut cu ea Crăciunul sau Revelionul de cel puțin 10 ani, așa că va fi ceva cu totul special anul acesta. Consider că Sărbătorile de iarna ar trebui să ne învețe să fim mai buni, să iubim mai mult, Crăciunul înseamnă familie, armonie, liniște sufletească și pace interioară. Pentru noi, Crăciunul de anul acesta este și cel mai fericit, pentru că am primit de la Dumnezeu cel mai frumos cadou: pe micuța Evelin. Este tot ce ne-am dorit și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest dar minunat”, spune Anda Adam.
Artista va reveni pe scenă de Revelion, urmând să susțină mai multe concerte, primele după ce a devenit mamă.
Anda Adam a născut pe 30 noiembrie, în ziua Sfântului Andrei și, după numai o lună, va urca din nou pe scenă, în noaptea dintre ani. Cântăreața și-a programat concertele de Revelion chiar de când era însărcinată fiind convinsă că recuperarea de după naștere va fi ușoară. Cu doar câteva săptămâni înainte de a o aduce pe lume pe micuța Evelin, Anda a înregistrat o nouă piesă muzicală și un videoclip: „Nu te-am uitat”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.