Copiii sunt cei mai sinceri, în general, ceea ce va duce la multe momente de onestitate pentru vedetele invitate de Andra să participe la emisiune. Telespectatorii vor descoperi feţe necunoscute ale vedetelor din showbizz-ul românesc, cu totul altele decât cele văzute în emisiunile de până acum.

În fiecare săptămână, pentru o zi întreagă, două vedete se vor transforma în dădace şi vor face faţă unor copiii hiper-activi, gata oricând să spargă zidul dintre viaţa de vedetă şi cea obişnuită. Prestaţia vedetelor va fi evaluată de un juriu format chiar din familiile copiilor pe care cele două vedete trebuie să le supravegheze.

Puterea se află totuşi în mâna copiilor, în final. Cei mici vor desemna vedeta câştigătoare şi îi vor oferi un trofeu simbolic. Tot ei vor fi cei care vor pedepsi vedeta care nu s-a descurcat, supunând-o la o probă pe care ei o consideră potrivită.

Andra va modera discuţiile din platou şi îi va ajuta pe parinţii copiilor să evalueze prestaţia vedetelor, cum reuşesc să rezolve situaţii dificile şi să răspundă întrebărilor copiilor. Va fi dificil pentru multe dintre personalităţi să intre în rolul de părinte peste noapte, iar copiii se vor dovedi mai năstruşnici decât se aşteptau, cu siguranţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.