Fără intenția de a fi Grinch, Andreea Bălan nu a simțit spiritul Crăciunului petrecut alături de familie până după 30 de ani, întrucât tot timpul a fost pe drumuri, la concerte, în mijlocul fanilor. Lucrurile s-au schimbat de când în viața ei a apărut George Burcea, bărbatul care o completează și alături de care este fericită. Cei doi au împreună un copil, pe Ella, urmând ca din primăvară familia să fie completată cu încă o fetiță.

Cântăreața de 34 de ani are parte de o sarcină ușoară, care îi permite să fie în continuare activă pe plan profesional. Dacă pentru Revelion și-a grupat concertele pe Valea Prahovei și a fost nevoită să refuze foarte multe cereri, întrucât este însărcinată și a vrut să aibă un program mai lejer, de Crăciun va fi acasă.

Andreea Bălan a descoperit bucuria Crăciunului de când e cu George Burcea: "Înainte, aveam concerte și nu sărbătoream"

„Ani buni am plecat cu André în turnee, aveam concerte de Crăciun, apoi și singură, și nu, nu sărbătoream Crăciunul. Am regăsit Sărbătorile de Iarnă de curând, de când sunt o familie cu George. Și abia aștept să vină Crăciunul, tocmai pentru că ani buni nu am avut parte de sărbători și acum le am”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bălan.

„George gătește excepțional, o să facă cozonaci, piftie”

De Crăciun, Andreea Bălan va fi răsfățată atât de mama ei, cât și de soț, care se ocupă de pregătirile specifice. Partenerul de viață al artistei are aptitudini culinare, așa că viitoarea mămică va fi răsfățată cu tot felul de bunătăți.

„George gătește excepțional, o să facă și cozonaci, piftie, o să facă toate mâncărurile și eu o să le gust”, ne-a mărturisit cântăreața. Andreea recunoaște că George Burcea este pasionat de acest domeniu, el învățând să gătească de la bunica lui. A avut și ea tentative de a fura secrete din bucătărie, dar toate s-au soldat cu un eșec.

„Noi tot încercăm să facem acest lucru pe vlog, el să mă învețe pe mine să gătesc. Eu zic da, dar la final, tot nu țin minte. Îmi zice: «Punem după ochi!». Cum să punem după ochi? Ochii măsoară? Și eu nu țin minte ingredientele. Mai bine țin minte tot ce ține de business, de coregrafie, de contracte, de bani, de facturi decât să țin minte câți morcovi trebuie să pui într-o ciorbiță”, a explicat cântăreața.

Foto: Unica


„România nu face protecție socială, face o spoială de protecție socială”. Interviu exclusiv cu dr. Aurelian Giugăl, cercetător, coautor al studiului care compară România din 1918 cu cea din zilele noastre

VIDEO/ Andreea Marin putea fi „Zâna handbalului”, dacă nu se lăsa de sport! „Eram inter stânga și căpitan de echipă”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.