Întrebată dacă este obositor să fie Andreea Raicu, acesta a răspuns: „Depinde pe cine întrebi. Dacă îi întrebi pe cei din jurul meu, o sa îţi răspundă că nu e comod să fii Raicu, dar dacă mă întrebi pe mine, o să îţi spun că e minunat să fii Andreea Raicu. Dacă nu mi-ar plăcea ceea ce fac şi cine sunt, m-aş fi retras de mult. Ca în orice meserie, există şi avantaje, şi părţi mai puţin plăcute, dar trebuie să ţi le asumi pe toate în egală măsură şi să mergi înainte cu capul sus. Echilibrul interior este cel mai important pentru că, atunci când există, reuşeşti să treci cu uşurinţă peste toate momentele dificile care apar în viaţă”.

„Niciodată nu m-a înfrânt vanitatea“

Deși este una dintre cele trei dive ale țării, Andreea (34 ani) spune că nu a învins-o niciodată vanitatea și a acceptat celebritatea ca pe un lucru firesc.
„Niciodată nu m-a învins vanitatea. Deşi sunt adepta expresiei „Niciodată să nu spui niciodată“, în acest caz pot să spun asta fără rezerve. Şi asta se datorează educaţiei primite în familie, aşa că pot să mă consider un om noro­cos şi din acest motiv”, a spus vedeta.
 
 

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Rezultate simulare Evaluare Națională 2023. Unde se pot vedea notele
Observatornews.ro
Rezultate simulare Evaluare Națională 2023. Unde se pot vedea notele
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FANATIK.RO
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix