Prezent la Wimbledon, luna trecută, “Cneazul” făcea o declaraţie enigmatică în care anunţa că nu mai este antrenorul Tamirei Paszek şi că a făcut unele schimbări importante în viaţa lui. Misterul a fost dezlegat la revenirea în ţară de la Londra, când Andrei Pavel a anunţat că s-a despărţit de soţia sa, Simone, şi şi-a refăcut viaţa alături de Tamira. Cu 17 ani mai tânără decât fostul tenismen, sportiva de origine austriacă i-a fost elevă lui Andrei timp de aproape doi ani, după ce românul o pregătise şi pe sârboaica Jelena Jankovici.
Au fost văzuţi împreună la Mamaia
Acum, cei doi au renunţat la colaborare, dar au devenit iubiţi. Zilele trecute, Andrei şi Tamira au fost văzuţi pe Litoral, la Mamaia, în ipostaze tandre, semn că relaţia este foarte strânsă. Omul cu cele mai mari câştiguri dintre români obţinute din tenis (5,22 milioane de dolari) este topit după fosta lui elevă, dovadă stând şi faptul că, în ultimul timp, Andrei a slăbit văzând cu ochii. Şi pare îndrăgostit, ca în adolescenţă, prietenii declarând că fostul tenismen este nedespărţit de noua lui cucerire.

Are doi copii cu Simone

Andrei Pavel se iubește cu fosta lui elevă
Simone, alături de copiii ei şi ai lui Andrei, Marius şi Caroline
Andrei şi Simone au fost căsătoriţi timp de aproape 20 de ani. În urma mariajului s-au născut doi copii, Caroline (15 ani) şi Marius (12 ani). După ce s-a lăsat de tenis, Andrei Pavel s-a mutat cu familia în Statele Unite. A stat cinci ani în America, apoi, la începutul lui 2014, s-a decis să pună capăt căsniciei şi să se întoarcă în România.

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Playtech.ro
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Sebastian, dat dispărut de familie luna trecută, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş, în Oradea
Observatornews.ro
Sebastian, dat dispărut de familie luna trecută, a fost găsit mort pe insuliţa din zona Silvaş, în Oradea
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Telekomsport
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)